Acasă Economie Finanțări nerambursabile pentru investiții prin Programul Comerț&Servicii

Finanțări nerambursabile pentru investiții prin Programul Comerț&Servicii

DISTRIBUIȚI

 170376 – 31102023  – Ministerul Economiei, prin intermediul Agențiilor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (AIMM), acordă finanțări nerambursabile pentru investiții de până la 500.000 lei antreprenorilor români, din sectorul de comercializare a produselor și serviciilor de piață.

Mecanismul de finanțare prevede, la fel ca în cazul Programului de Microindustrializare – „Fabricat în România” , contractarea de credite de investiții de către antreprenori, de la băncile partenere ale programului, selectate în urma unui proces deschis și transparent, și decontarea de către MEAT a 50% din valoarea cheltuielilor eligibile, stabilite prin procedură, dar nu mai mult de 500.000 lei. Valoarea minimă a creditului de investiții este de 250.000 lei.

Pot beneficia de sprijinul financiar nerambursabil companiile care desfășoară activități de comerț cu ridicata și cu amănuntul, activități de tipărire, de reparare, întreținere și instalare a mașinilor sau de captare, tratare și distribuire a apei. De asemenea, sunt eligibile activitățile de colectare, tratare și eliminare a deșeurilor, lucrările speciale de construcții, transporturile, serviciile de cazare sau alimentație, producția cinematografică, publicitatea și realizarea de studii de piață, activitățile juridice, de contabilitate, de arhitectură și inginerie, precum și cele sportive, recreative și distractive, tranzacțiile imobiliare și multe altele.

Prin Programul Comerț&Servicii se pot face investiții în echipamente tehnologice (mașini, utilaje și instalații de lucru) sau de active corporale, din categoria mijloacelor fixe destinate locurilor de joacă, sălilor de sport, fitness, drone sau echipamente de forță. Totodată, sunt eligibile soluțiile și sistemele de eficientizare energetică, dar și echipamentele pentru colectarea, reciclarea și reutilizarea deșeurilor industriale.

Înscrierile se vor desfășura online. Procedura prevede depunerea unor cereri tip de acord de principiu la creditare și finanțare prin intermediul unui formular electronic de înscriere. La finalul acestei etape, va fi publicată lista tuturor cererilor înregistrate, în ordinea înscrierilor. Ulterior, aplicanții vor fi înștiințați să se prezinte la instituția de credit parteneră pentru care au optat, unde  va fi realizată o preverificare a bancabilității. Dacă răspunsul este pozitiv, va fi emis acord de principiu la creditare, iar AIMM va începe evaluarea administrativă și de eligibilitate, care poate fi încheiat favorabil prin emiterea notificării de principiu la finanțare. Creditul va fi acordat, însă, doar după verificarea finală a bancabilității, de către bancă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.