Acasă Anchete Interne Percheziţii la traficanţii de ţigări

Percheziţii la traficanţii de ţigări

DISTRIBUIȚI

 170258 – 18102023 – La data de 18.10.2023, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava participă, sub coordonarea  procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, la punerea  în aplicare a trei din cele 26 de mandate de percheziție domiciliară pe raza județelui Suceava, Vrancea, Călăraşi şi în municipiul Bucureşti într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat și contrabandă (procurarea, colectarea, deţinerea, depozitarea, transportul și comercializarea pe teritoriul României de ţigarete de provenienţă extracomunitară).

Din cercetările efectuate a rezultat că în perioada martie – octombrie 2023  s-a constituit și a acționat un grup infracţional organizat, format din cetățeni români, în scopul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigarete de provenienţă extracomunitară.

Acestea au fost introduse ilegal în România și depozitate temporar de membrii grupului infracţional care ulterior le-au transportat și comercializat către clienţi din municipiul Bucureşti și  județele Suceava, Călăraşi şi Vrancea.

Pentru  a evita controalele autorităţilor,  făptuitorii au folosit la transportul  și disimularea ţigaretelor autoutilitarele unei societăţi comerciale, care are ca obiect principal de activitate transportul de mărfuri.

În cursul urmăririi penale, au fost realizate acțiuni de prindere în flagrant în cursul cărora au fost descoperite și ridicate în vederea confiscării peste 510.000 de ţigarete.

Audierile urmează să se desfășoare la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava.

Acțiunea  beneficiază de sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bucureşti, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei şi a Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi deCriminalistică din cadrul DIICOT și Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.