Acasă Economie Apele Române: Există rezervă de apă suficientă pentru asigurarea alimentării cu apă...

Apele Române: Există rezervă de apă suficientă pentru asigurarea alimentării cu apă și energie pentru toată perioada timpului friguros

DISTRIBUIȚI

170257 – 18102023 – La această oră, asigurăm necesarul de apă pentru toți beneficiarii care se alimentează în sistem centralizat și luăm măsurile necesare în direcția păstrării rezervelor de apă în marile lacuri de acumulare administrate de Administrația Națională „Apele Române”, respectiv de S.C. Hidroelectrica S.A.

Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare (cu folosință complexă), administrate de Administrația Națională „Apele Române”, respectiv S.C. Hidroelectrica S.A., este de 74%, fiind similar cu aceeași perioadă a anului trecut. Prin urmare, există rezervă suficientă pentru asigurarea alimentării cu apă și energie pentru toată perioada de timp friguros*.

Chiar dacă nu se înregistrează debite sub cel minim necesar pentru satisfacerea cerințelor de apă pentru populație sub aspect cantitativ, specialiștii Administrației Naționale „Apele Române”, împreună cu cei de la nivelul Administrațiilor Bazinale de Apă, monitorizează mai multe secțiuni de râu (peste jumătate la Dunăre) și aplică Planul de restricții și folosire a apei în perioade deficitare (vezi Caseta tehnică), după cum urmează:

  • Treapta I, de atenționare/avertizare, pentru sectoarele Dunării aferente bazinelor hidrografice Buzău-Ialomița și Dobrogea. În plus, începând de ieri, 17 octombrie, aplicăm Planul de restricții și folosire a apei în perioade deficitare (faza de atenționare) și pentru Centrala de la Cernavodă;
  • Treptele II și III, în alimentarea folosințelor piscicole în județele Iași (din acumulările Hâlceni, Plopi și Sarca- treapta III și acumularea Pârcovaci – treapta II) ), Botoșani (din acumularea Cal Alb- treapta III) și Vaslui – acumulările Solești și Mânjești (aferente bazinului hidrografic Prut-Bârlad), precum și pentru irigații (în două situații):
  • N.I.F. – Filiala Teritorială Moldova Nord-U.A Botoșani-Sistemul de Irigații Movileni-Havarna, sursa: Acumularea Cal Alb – râul Bașeu, județul Botoșani;
  • ANIF Filiala Teritorială de Îmbunătățiri Funciare Vaslui-Amenajare de irigații Mânjești, sursa: acumularea Mânjești, județul Vaslui.

               Diagnoza și prognoza Dunării

Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi staționar (în jurul valorii de 2000 mc/s), fiind sub media multianuală a lunii octombrie (3850 mc/s) . În aval de Porţile de Fier, debitele au fost în scădere. În aval de Porțile de Fier, debitele vor fi relativ staționare pe sectorul Gruia – Zimnicea și în scădere pe sectorul Giurgiu – Tulcea, conform prognozei emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.

Prognoza hidrologică lunară

 

Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-80%, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe Suceava şi pe cursurile superioare ale Moldovei şi Bistriței; mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Timiș, Moravița, Caraș, Cerna, Vedea, Tazlău, Râmnicu Sărat, Bârlad, Jijia, afluenții Jiului, pe unii afluenți din bazinul superior și mijlociu al Oltului, din bazinul superior al Argeșului și pe râurile din Dobrogea. Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub cotele de atenție.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.