Acasă Politic Minoritatea română din Ucraina, și pe agenda ministrului Predoiu

Minoritatea română din Ucraina, și pe agenda ministrului Predoiu

DISTRIBUIȚI

 170528 – 16112023 – În data de 15 noiembrie 2023 a avut loc o întrevedere în sistem videoconferință între Cătălin Predoiu, Viceprim-ministru și ministrul Afacerilor Interne, și  Ihor Klymenko, ministrul Afacerilor Interne din Ucraina.

Cu acest prilej, cei doi miniștri au discutat despre prioritățile în cooperarea bilaterală din domeniul afacerilor interne, cu accent pe prevenirea și combaterea criminalității transfrontaliere. Demnitarii au salutat decizia ridicării relației bilaterale la nivel de Parteneriat Strategic, ceea ce a confirmat nivelul foarte bun al relațiilor româno-ucrainene.

Discuțiile reprezintă o continuare a celor convenite în cadrul primei ședinței comune a Guvernelor României și Ucrainei care a avut loc la Kiev, la 18 octombrie 2023, de a se aprofunda colaborarea sectorială.

Unul dintre subiectele abordate a fost acela al fluidizării traficului la granița româno-ucraineană, interlocutorii fiind de acord că ambele state întreprind în prezent eforturi substanțiale pentru dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere și pentru deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei, în conformitate cu standardele Schengen. În plus, părțile acordă o atenție deosebită securizării frontierei, fiind apreciată deschiderea și susținerea reciprocă în cooperarea operativă dintre structurile de frontieră, precum și necesitatea întăririi capabilităților acestora.

Ministrul Predoiu a subliniat importanța unui dialog constructiv și deschis între cele două ministere, necesar pentru identificarea unor soluții eficiente în domeniile de interes reciproc. În context, partea română a reiterat deschiderea pentru dezvoltarea cadrului juridic de cooperare în domeniul prevenirii dezastrelor și lichidării acestora.

Totodată, Ministerul Afacerilor Interne, alături de celelalte autorități guvernamentale, va continua să ofere sprijin Ucrainei, în contextul războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă, atât timp cât acest lucru va fi necesar.

 Tot cu acest prilej, oficialul român a reiterat angajamentul ferm al României în susținerea parcursului european al Ucrainei și disponibilitatea Ministerului Afacerilor Interne de a se implica activ în susținerea demersurilor.

 La rândul său, ministrul Klymenko a mulțumit părții române pentru sprijinul constant și multidimensional acordat de România încă din prima zi a războiului și pentru susținerea neclintită în cadrul formatelor multilaterale de discuții.

 „Avem în curs o serie de acţiuni de cooperare şi susţinere a autorităţilor ucrainene pe liniile de competență legală a MAI. Desfăşurăm protecţia şi controlul frontierelor prin patrule comune româno-ucrainene. Controlăm foarte bine situaţia în privinţa traficului de arme şi droguri. Practic nu avem trafic structurat de arme, persoane şi droguri prin frontiera terestră cu Ucraina, dincolo de anumite cazuri izolate depistate, ceea ce e un semn al caracterului disuasiv şi eficienţei măsurilor luate şi al eforturilor din teren ale poliţiştilor de frontieră români şi ucraineni. Există încă loc de performanţă mai ridicată în combaterea traficului şi contrabandei de produse accizabile, în special ţigări. Am sprijinit şi vom continua să sprijinim pregătirea personalului ucrainean în domeniul asistenței civile şi intervenţiei la dezastre. Cooperarea poliţienească în combaterea crimei organizate merge de asemenea, foarte bine şi o vom continua. Am primit cu respect mulţumirile adresate de colegul meu, ministrul de interne ucrainean, Ihor Klymenko, pentru toate acţiunile de suport desfăşurate de MAI pentru Ucraina. Ele se încadrează în efortul general României de a sprijini Ucraina. Consider că avem un viitor comun în Europa, e important să îl gândim şi să îl construim încă de astăzi, în beneficiul cetăţenilor noştri, inclusiv al minorităţilor noastre, cea ucraineană din România şi cea română din Ucraina”, a declarat ministrul Cătălin Predoiu la finalul întâlnirii.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.