Acasă Social Educatie Premii în bani de la MEN pentru olimpici internaționali

Premii în bani de la MEN pentru olimpici internaționali

DISTRIBUIȚI

 170772 – 12122023 –  Ministerul Educației îi va premia pe cei 138 de elevi laureați ai olimpiadelor internaţionale pe discipline școlare desfăşurate în anul 2023, pe profesorii care i-au pregătit, dar și unităţile de învățământ în care elevii studiază/au studiat.

Statistic, sunt 164 de medalii, premii și mențiuni castigate de elevii români la 28 de olimpiade internaționale și olimpiade/concursuri regionale pe discipline (juniori şi seniori). Olimpicii provin din 71 de unități de învățământ. 20 de elevi au obținut 2, 3, 4 sau 5 distincții în competițiile internaționale.

Din totalul celor 164 de medalii/premii, elevii români au obținut 6 medalii de aur absolut (cu punctaj maxim), 51 de medalii de aur/premii I, 55 de medalii de argint/premii II, 30 de medalii de bronz/premii III, respectiv 22 de mențiuni/diplome echivalente.

În conformitate cu prevederile legale privind stimularea performanţei şcolare înalte din învăţământul preuniversitar, Ministerul Educației acordă elevilor medaliaţi, profesorilor care i-au pregătit şi unităţilor de învățământ de unde provin elevii, diplome şi premii în bani.

Începând de anul trecut, cuantumurile acestor premii sunt: 20.000 lei – premiul I absolut (cu punctaj maxim), 15.000 lei – premiul I/medalie de aur, 12.500 lei – premiul al II-lea/medalie de argint, 10.000 lei – premiul al III-lea/medalie de bronz și 6.000 lei – mențiune (sau diplome echivalente).

Premiile în bani acordate elevilor care s-au impus în competițiile regionale/balcanice (seniori și juniori) sunt: 7.500 lei – premiul I/medalie de aur, 6.000 lei – premiul al II-lea/medalie de argint, 4.500 lei – premiul al III-lea/medalie de bronz și 3.500 lei – mențiune (sau diplome echivalente).

Pentru profesorul/profesorii care au pregătit elevul/elevii se acordă un singur stimulent financiar, în cuantumul cel mai mare prevăzut pentru unul din elevii săi/lor premiați. În situația în care elevul premiat a fost pregătit de doi sau mai mulți profesori, stimulentul financiar se acordă în părți egale tuturor profesorilor pregătitori.

Pentru școala pe care elevul/elevii o frecventează sau a/au frecventat-o se acordă câte un premiu, în cuantumul prevăzut pentru fiecare elev premiat. În acest caz, stimulentele primite se vor utiliza pentru dotări direcționagte, cu prioritate, disciplinei/disciplinelor corespunzătoare obținerii performanței școlare.

Ca urmare a aprobării bugetului de premiere înainte de desfășurarea ultimelor două concursuri din acest an, elevii medaliați la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori și la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori vor intra în posesia sumelor aferente performanțelor după desfășurarea acestei festivități.

Fondul total de premiere alocat în acest an de Ministerul Educației este de peste 3.900.000 lei.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentLa vie en rose
Articolul următorToată lumea face calcule

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.