Acasă Social Sanatate Criza din sistemul sanitar, repusă pe agenda publică

Criza din sistemul sanitar, repusă pe agenda publică

DISTRIBUIȚI
foto:facebook

 170940 – 05012024 –  Administraţia Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) trage un semnal de alarmă în legătură cu profunda criză din sistemul de sănătate. Guvernanții au condus sistemul medical către un colaps iminent prin ignorarea crizei din domeniul sănătății și prin tăierile drastice ale fondurilor alocate spitalelor, punând astfel în situație critică viețile pacienților.

Astăzi, camera de gardă de la Spitalul de Copii Gomoiu se află în pericol de a fi închisă din lipsă de personal. Spitalul este sub coordonarea ASSMB, însă, în urma ordonanței emise de guvernul Ciolacu, angajările au fost blocate încă de anul trecut.

,,Suntem în situația de a nu mai putea asigura continuitatea actului medical din lipsă de personal. Spitalele nu mai au suficienți medici, asistente medicale și personal auxiliar. Este în pericol sănătatea românilor, fie că sunt pacienți sau cadre medicale. Lipsa personalului în spitale înseamnă epuizarea personalului existent, fiind obligați să lucreze suplimentar, ceea ce duce la epuizarea fizică și implicit la acordarea unui act medical deficitar”, declară Oana Sivache, director general ASSMB.

Din iunie 2023, ASSMB a transmis Guvernului cereri pentru deblocarea posturilor în spitalele Capitalei, cerând excluderea sectorului sănătății din măsurile de austeritate impuse prin ordonanță guvernamentală, iar acum face un nou apel pentru a preveni colapsul general din sistemul medical.

,,Niciun Guvern în lumea asta nu face economii din sănătatea propriului popor. Guvernul trebuie să protejeze sănătatea publică – este și un imperativ moral, nu doar o obligație legală. Este inacceptabil ca pacienții să fie tratați discriminatoriu în funcție de apartenența spitalului la Ministerul Sănătății, primării sau consilii județene”, subliniază Oana Sivache, director general ASSMB.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.