Acasă Politic Discuție Odobescu – Stoltenberg despre situația de securitate din regiunea Mării Negre

Discuție Odobescu – Stoltenberg despre situația de securitate din regiunea Mării Negre

DISTRIBUIȚI
foto: mae.ro

171084 – 23012024 –Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a discutat, la Bruxelles, cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, despre agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, situația de securitate din regiunea Mării Negre, implementarea deciziilor de la Madrid și Vilnius și pregătirea Summitului NATO de la Washington din 2024.

Ministrul de externe român a exprimat îngrijorare cu privire la deteriorarea continuă a climatului de securitate și stabilitate din zonă, ca urmare a continuării, de către Rusia, a invaziei militare asupra Ucrainei și a posturii asertive și provocatoare a Moscovei la adresa aliaților și a partenerilor NATO din regiune.

Ministrul român al afacerilor externe a mulțumit pentru sprijinul constant al Secretarului General al NATO în promovarea problematicii de securitate la Marea Neagră,  a subliniat necesitatea ca Alianța să continue să monitorizeze îndeaproape evoluțiile de securitate din regiune și să accelereze eforturile de implementare deplină a deciziilor de la Madrid și Vilnius privind asigurarea unei apărări înaintate consolidate și eficiente. De asemenea, șeful diplomației române a reiterat necesitatea continuării sprijinului pentru Ucraina și pentru partenerii vulnerabili din regiune, în special Republica Moldova.

Cei doi oficiali au discutat despre pregătirile pentru Summitul de la Washington din iulie 2024 și importanța consolidării profilului NATO. Ministrul de externe român a subliniat importanța transmiterii cu prilejul reuniunii de vârf a unui mesaj de unitate și solidaritate fără echivoc, dublat în practică de acțiuni concrete pentru consolidarea posturii de apărare și descurajare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.