Acasă Politic  20 de ani de la aderarea României la NATO

 20 de ani de la aderarea României la NATO

DISTRIBUIȚI

 171691 – 29032024 –  Guvernul României salută marcarea, astăzi, 29 martie 2024, a 20 de ani de la aderarea țării noastre la NATO.

Pentru România, integrarea în structurile euroatlantice a reprezentat un moment de însemnătate specială, prin atingerea unui deziderat major de politică externă și securitate, care a beneficiat de un sprijin larg la nivelul clasei politice și al întregii societăți românești.

În 2004, la 29 martie, România depunea, la Washington, instrumentul de ratificare privind aderarea la Alianța Nord-Atlantică, iar la 2 aprilie avea loc ceremonia arborării drapelului românesc la Cartierul General al NATO. Aceste două momente au marcat, formal și simbolic, dobândirea de către țara noastră a statutului de membru NATO și au consfințit faptul că România este parte integrantă a comunității  euroatlantice.

În cei 20 de ani de la aderare, România și-a consolidat profilul de aliat responsabil, implicat activ în promovarea valorilor și principiilor democratice, a securității și stabilității în spațiul euroatlantic și în afara sa. Contribuțiile valoroase ale țării noastre în plan politic, conceptual, practic și operațional își găsesc, în prezent, o reflectare clară în acțiunile și profilul NATO.

Astăzi, mai mult ca oricând, Flancul Estic, vecinătatea estică, Marea Neagră au devenit teme de importanță centrală pe agenda aliată și România beneficiază de o  prezență aliată consolidată și o postură NATO întărită de descurajare și apărare pe teritoriul național și în regiune.

România a demonstrat, pe parcursul celor 20 de ani de la aderarea sa, că este un veritabil furnizor de securitate și stabilitate. Ne-am implicat activ în eforturile operaționale aliate și am promovat, în mod constant, o creștere a implicării Alianței în sprijinul partenerilor vulnerabili, în special a celor din vecinătatea estică.

Vom continua să acționăm la fel de hotărât și să ne implicăm la fel de activ în asigurarea securității euroatlantice.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.