Acasă Economie ANCOM: Conditiile si regulile de comunicare prin intermediul noului serviciu electronic „My...

ANCOM: Conditiile si regulile de comunicare prin intermediul noului serviciu electronic „My ANCOM”

DISTRIBUIȚI

171639 – 25032024 –  Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii lanseaza astazi in consultare publica proiectul de decizie privind comunicarea documentelor prin intermediul serviciului electronic „My ANCOM”. Noul serviciu dezvoltat de ANCOM pune la dispozitia furnizorilor din domeniul comunicatiilor electronice, furnizorilor de servicii postale, precum si altor categorii de persoane un nou cadru de comunicare, prin mijloace electronice, cu Autoritatea. ANCOM continua astfel procesul de transformare digitala a activitatii sale in relatia cu toate partile interesate.

Proiectul de decizie stabileste categoriile de persoane care vor putea sa utilizeze serviciul si, totodata, conditiile si regulile pe baza carora se va realiza comunicarea prin intermediul „My ANCOM”. Stabilirea acestor categorii a avut in vedere dispozitiile legale actuale, precum si relatiile functionale ale Autoritatii cu entitati din domeniul public si privat, fara a fi exclus ca pe viitor, in functie de evolutiile domeniului si de necesitatile de comunicare identificate de Autoritate, sa fie completate respectivele categorii.

Serviciul „My ANCOM”

„My ANCOM” reprezinta un spatiu virtual privat, care gestioneaza documentele si istoricul acestora pentru fiecare utilizator pentru efectuarea comunicarii electronice cu Autoritatea.

Prin intermediul „My ANCOM”, Autoritatea va realiza comunicarea oricaror documente, inclusiv a solicitarilor de informatii, deciziilor, altor acte administrative, proceselor-verbale de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii, actelor de executare silita, raspunsurilor la diverse cereri ori petitii, informarilor, in original sau in copie conforma cu originalul.

Functionalitatile serviciului „My ANCOM” vor permite cel putin: inregistrarea datei si a orei de incarcare a fiecarui document destinat comunicarii, pastrarea fiecarui document incarcat destinat comunicarii pentru o perioada de 3 ani, informarea destinatarului prin intermediul unui mesaj la o adresa de posta electronica indicata de acesta cu privire la incarcarea de catre ANCOM a unui document. De asemenea, dupa incarcarea unui document destinat comunicarii, nu este posibila inlocuirea sau alterarea continutului acestuia ori a datei si orei de incarcare inregistrate.

Conform dispozitiilor in vigoare, implementarea serviciului „My ANCOM” nu limiteaza Autoritatea in a utiliza si alte mijloace de comunicare in relatia cu beneficiarii.

Categorii de beneficiari ai serviciului „My ANCOM”

Prin efectul Legii nr. 198/2022, beneficiarii din oficiu ai serviciului „My ANCOM” sunt furnizorii de retele publice de comunicatii electronice, furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului si furnizorii de servicii postale carora ANCOM le va crea conturi de acces la acest serviciu, fara a fi nevoiti sa transmita o cerere in acest sens.

Pe langa beneficiarii din oficiu, proiectul propune acordarea, la cerere, a calitatii de beneficiar al serviciului „My ANCOM” pentru urmatoarele categorii:

  • autoritatile administratiei publice centrale sau locale;
  • operatorii de retea, conform definitiei din art. 2 lit. b) din Legea nr. 159/2016 privind regimul infrastructurii fizice;
  • furnizorii de servicii de gazduire electronica cu resurse IP care au urmat procedura de informare prevazuta de Decizia ANCOM nr. 423/2023 privind obligatiile ce le revin anumitor furnizori de servicii de gazduire electronica cu resurse IP;
  • persoanele prevazute la art. 6 din Decizia ANCOM nr. 70/2023 privind regimul de autorizare generala pentru furnizarea retelelor si a serviciilor de comunicatii electronice. Spre exemplu, din aceasta categorie fac parte persoanele care intentioneaza sa furnizeze exclusiv pentru nevoi proprii retele sau servicii de comunicatii electronice, persoanele care intentioneaza sa furnizeze servicii de comunicatii interpersonale care nu se bazeaza pe numere, autoritatile publice locale care furnizeaza in nume propriu, cu titlu gratuit, retele sau servicii de comunicatii electronice in spatiile publice aflate pe teritoriul administrativ al respectivelor unitati administrativ-teritoriale.

Acces, conditii si reguli de utilizare, renuntarea la serviciul „My ANCOM”

In cuprinsul proiectului de decizie sunt detaliate conditiile privind accesul din oficiu la „My ANCOM” a beneficiarilor, accesul pentru categoriile de persoane care solicita acces in baza unei cereri, modalitatile de renuntare la serviciul „My ANCOM”, precum si consecintele renuntarii in functie de categoria de beneficiar din care face parte cel care renunta la utilizarea serviciului.

De asemenea, proiectul stabileste conditiile si regulile de comunicare a documentelor de catre ANCOM prin intermediul serviciului „My ANCOM”, respectiv cele de comunicare de documente, cereri, date sau informatii din partea beneficiarilor catre ANCOM.

Serviciul „My ANCOM” va fi functional la data intrarii in vigoare a deciziei, moment in care se vor demara si procedurile de comunicare a credentialelor de acces catre beneficiarii carora ANCOM le va crea din oficiu conturi de acces. Tot de la aceasta data, partile interesate vor putea transmite catre Autoritate cereri de creare a conturilor la serviciul „My ANCOM”. Comunicarea de documente prin intermediul serviciului va incepe in termen de 2 luni de la data intrarii in vigoare a deciziei.

Procesul de consultare publica

Proiectul de decizie privind  comunicarea documentelor prin intermediul serviciului „My ANCOM” poate fi consultat aici, persoanele interesate fiind invitate sa formuleze si sa transmita observatii si propuneri pana la data de 24.04.2024, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Noua nr.2, sector 3, Bucuresti), prin intermediul Registraturii online sau prin intermediul directiilor regionale ale Autoritatii. Observatiile pot fi transmise si prin fax la numarul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.