Acasă Social Cod galben de vânt şi ninsori în 11 judeţe şi la munte,...

Cod galben de vânt şi ninsori în 11 judeţe şi la munte, până marţi dimineaţa și precipitaţii până miercuri

DISTRIBUIȚI

171516 – 11032024 – Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o atenţionare Cod galben de vânt puternic, valabilă până marţi dimineaţa în 11 judeţe, respectiv o informare de precipitaţii şi intensificări ale vântului, ce vizează întreaga ţară, până miercuri.

Astfel, în intervalul 11 martie, ora 10:00 – 12 martie, ora 5:00, vântul va avea intensificări în Banat, sudul Crişanei şi Carpaţii Meridionali, cu viteze în general de 55 – 65 km/h, iar pe creste rafalele vor depăşi temporar 80 – 90 km/h.

De asemenea, în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali va ploua şi se vor acumula cantităţi de apă de 20 – 25 litri/mp, izolat de peste 30 litri/mp. La altitudini mai mari de 1.700 de metri, în Carpaţii Meridionali, îndeosebi la noapte, vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă şi va fi viscol.

Intensificări de vânt vor fi în cea mai mare parte a ţării, cu viteze în general de 45 – 55 km/h.

Totodată, în perioada 12 martie, ora 5:00 – 13 martie, ora 10:00, va fi în vigoare o informare de vreme rea, cu precipitaţii moderate cantitativ în jumătatea de est a ţării, unde şi vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45 – 55 km/h.

Cantităţile de apă vor fi de 15 – 20 litri/mp şi izolat de peste 25 litri/mp.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.