Acasă Anchete Interne Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat,...

Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

DISTRIBUIȚI

 171924 – 23042024 –  Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a semnat marți, 23 aprilie, împreună cu omologul său coreean, Shin Wonsik, Acordul între Guvernul României și Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele două părți.

Acordul a fost semnat la Palatul Prezidențial din Seul, în prezența președinților celor două țări, Klaus Werner Iohannis, respectiv Yoon Suk Yeol.

Referitor la semnarea acordului de cooperare militară, ministrul Tîlvăr a subliniat că, din regiunea Indo-Pacifică, Republica Coreea a fost primul stat cu care România a încheiat, în 2008, un Parteneriat Strategic.

 „Sunt convins că acest acord va oferi o bază solidă pentru cooperarea noastră viitoare în domeniul apărării, în beneficiul ambelor state. Cred că există o varietate de domenii şi proiecte de interes pentru România şi Republica Coreea, mai ales în ceea ce privește transferul de tehnologie şi adaptarea armatelor noastre la provocările viitorului”, a transmis ministrul Tîlvăr.

Acordul reprezintă un pas extrem de important în dezvoltarea relațiilor bilaterale în domeniul apărării, deschizând noi oportunități de colaborare în domenii precum educația militară, instruirea în comun a personalului, medicina militară, cercetarea și dezvoltarea, precum şi industria de apărare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.