Acasă Externe Agenda Europeana Concluziile Consiliului European privind Ucraina, Orientul Mijlociu și Turcia

Concluziile Consiliului European privind Ucraina, Orientul Mijlociu și Turcia

DISTRIBUIȚI

 171882 – 18042024 – În contextul viitoarelor alegeri europene, Consiliul European subliniază hotărârea Uniunii și a statelor sale membre de a monitoriza îndeaproape și de a limita orice riscuri care rezultă din dezinformare, inclusiv prin intermediul inteligenței artificiale, precum și din acțiunile străine de manipulare a informațiilor și ingerințele străine în procesele electorale. Consiliul European invită instituțiile UE și autoritățile naționale să coopereze cu privire la aceste chestiuni.

I. UCRAINA
  1. Amintind concluziile sale din martie 2024, Consiliul European își reiterează sprijinul deplin și de neclintit pentru Ucraina, poporul său și independența, suveranitatea și integritatea sa teritorială în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional.
  2. Consiliul European condamnă cu fermitate continuarea atacurilor aeriene și cu rachete ale Rusiei împotriva civililor și a infrastructurii civile și critice a Ucrainei, inclusiv recentele atacuri intensificate asupra sectorului energetic. Uniunea Europeană și statele sale membre vor intensifica furnizarea de asistență umanitară și în materie de protecție civilă, inclusiv de echipamente precum generatoarele de curent electric și transformatoarele de putere.
  3. Consiliul European subliniază necesitatea de a furniza urgent apărare antiaeriană Ucrainei și de a accelera și intensifica livrarea întregii asistențe militare necesare, inclusiv a muniției de artilerie și a rachetelor. Acesta invită Consiliul, în special cu ocazia viitoarei sale reuniuni, și statele membre să asigure acțiunile ulterioare necesare. Consiliul European salută progresele înregistrate cu privire la propunerile de direcționare a veniturilor extraordinare provenite din activele blocate ale Rusiei în beneficiul Ucrainei și solicită adoptarea rapidă a acestora.

Sprijinul militar va fi acordat cu respectarea deplină a politicii de securitate și apărare a anumitor state membre și ținând seama de interesele de securitate și apărare ale tuturor statelor membre.

II. ORIENTUL MIJLOCIU
  1. Consiliul European condamnă cu fermitate și fără echivoc atacul Iranului asupra Israelului și își reafirmă solidaritatea deplină cu poporul israelian și angajamentul față de securitatea Israelului și față de stabilitatea regiunii. Consiliul European solicită Iranului și interpușilor săi să înceteze toate atacurile și solicită ferm tuturor părților să dea dovadă de cea mai mare reținere și să se abțină de la orice acțiune care ar putea spori tensiunile în regiune. Uniunea Europeană va lua măsuri restrictive suplimentare împotriva Iranului, în special în ceea ce privește vehiculele aeriene fără pilot (UAV) și rachetele. Uniunea Europeană își menține angajamentul deplin în ceea ce privește contribuirea la detensionare și securitatea în regiune.
  2. Consiliul European amintește concluziile sale din martie 2024 în totalitatea lor și își reiterează angajamentul de a colabora cu partenerii pentru a pune capăt crizei din Gaza fără întârziere și pentru a pune în aplicare Rezoluția 2728 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, inclusiv prin obținerea unei încetări imediate a focului și eliberarea necondiționată a tuturor ostaticilor, precum și prin asigurarea unui acces deplin, rapid, sigur și neîngrădit la ajutorul umanitar furnizat la nivelul necesar pentru palestinienii aflați în dificultate. Uniunea Europeană își menține angajamentul ferm față de o pace durabilă și trainică, pornind de la soluția bazată pe coexistența a două state.
  3. Uniunea Europeană este pregătită să colaboreze cu toți partenerii pentru a evita escaladarea în continuare a tensiunilor în regiune, în special în Liban. UE amintește sprijinul său ferm pentru Liban și pentru poporul libanez și este conștientă de situația dificilă cu care se confruntă Libanul pe plan intern și ca urmare a tensiunilor regionale. Consiliul European invită toate părțile să se angajeze să pună în aplicare Rezoluția 1701 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. În acest context, Uniunea Europeană își menține angajamentul față de stabilitatea Libanului, inclusiv prin sprijinirea reformelor atât de necesare, și față de consolidarea sprijinului acordat forțelor armate libaneze.
  4. Consiliul European confirmă hotărârea UE de a sprijini persoanele cele mai vulnerabile din Liban, inclusiv refugiații, persoanele strămutate în interiorul țării și comunitățile-gazdă aflate în dificultate, precum și de a oferi sprijin pentru combaterea traficului de persoane și a introducerii ilegale de migranți. Consiliul European reafirmă nevoia asigurării condițiilor care să permită returnări în siguranță, voluntare și cu demnitate ale refugiaților sirieni, astfel cum au fost definite de UNHCR.
  5. În vederea celei de a opta Conferințe de la Bruxelles privind Siria, Consiliul European invită Înaltul Reprezentant și Comisia să reexamineze și să sporească eficacitatea asistenței acordate de UE refugiaților sirieni și persoanelor strămutate în Siria și în regiune. UE invită toți donatorii să mențină sau să crească sprijinul acordat acestora.
III. TURCIA
  1. Consiliul European a desfășurat o dezbatere strategică privind relațiile UE-Turcia, luând act de Comunicarea comună a Înaltului Reprezentant și a Comisiei referitoare la situația actuală privind relațiile politice, economice și comerciale dintre UE și Turcia. Existența unui mediu stabil și sigur în estul Mării Mediterane și dezvoltarea unei relații bazate pe cooperare și reciproc avantajoase cu Turcia reprezintă un interes strategic al Uniunii Europene. Consiliul European încredințează Coreperului sarcina ca, respectând competențele instituțiilor relevante, să înregistreze progrese la nivelul recomandărilor privind comunicarea comună, în concordanță cu concluziile anterioare ale Consiliului European și într-un mod progresiv, proporțional și reversibil, sub rezerva unor orientări suplimentare din partea Consiliului European. Implicarea constructivă a Turciei va juca un rol crucial pentru înregistrarea de progrese în diferitele domenii de cooperare identificate în comunicarea comună.
  2. În această privință, Uniunea Europeană consideră că reluarea discuțiilor privind soluționarea problemei cipriote și înregistrarea de progrese în cadrul acestora prezintă o importanță deosebită pentru îmbunătățirea în continuare a cooperării dintre UE și Turcia. Amintind concluziile sale anterioare, Consiliul European își menține angajamentul deplin față de o soluționare cuprinzătoare a problemei cipriote, în cadrul ONU, în conformitate cu rezoluțiile relevante ale CSONU și în concordanță cu principiile pe care se întemeiază Uniunea și cu acquis-ul. Consiliul European salută numirea dnei María Angela Holguín Cuéllar în funcția de trimis personal al secretarului general al ONU pentru Cipru. Uniunea Europeană este pregătită să joace un rol activ în sprijinirea tuturor etapelor procesului condus de ONU, prin toate mijloacele adecvate aflate la dispoziția sa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.