171797 – 10042024 – Procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kövesi, spune că în Europa „nu există nicio țară curată”, iar, până la urmă, țările din Estul Europei nu sunt mai corupte decât cele din Vest. Este mai degrabă un mit.
Declarațiile procurorului-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kövesi, au fost făcute în urmă cu câteva zile în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara, unde Kövesi a susținut conferința „Crima organizată nu are frontiere. Dar Parchetul European are?”.
“După trei ani de activitate a Parchetului European, aș vrea să vă spun câteva concluzii. Crima organizată este cea mai acută amenințare la adresa statului de drept și crima organizată devine mai puternică prin fraudarea bugetului european și a bugetelor naționale. Din păcate, frauda financiară și corupția sunt tolerate și acest lucru este intolerabil. Nu există nicio țară curată în care să nu întâlnim corupție sau fraudă financiară. Ultima concluzie este că, din fericire, avem Parchetul European care în acest moment este cel mai eficient instrument de luptă împotriva fraudei financiare și a corupției la nivel european”, a afirmat șefa Parchetului European.
Cât despre percepția multora că țările din Estul Europei sunt mai corupte decât cele din Vest, șefa Parchetului European are și o explicație proprie.
„Probabil și dumneavoastră și eu am fost obișnuiți să auzim de foarte multe ori că țările din Estul Europei sunt mai corupte decât celelalte. ”Uitați DNA-ul câte dosare a avut, câți condamnați, e o corupție foarte mare în România”. Dar dacă în celelalte state membre nu a investigat nimeni infracțiunile de corupție, înseamnă că sunt curate? Dacă nimeni nu detectează aceste infracțiuni, dacă nimeni nu cercetează, înseamnă că ele sunt curate!?”, s-a adresat studenților Laura Codruța Kövesi.
Kövesi a mai declarat că din perspectiva curajului oamenilor din justiție, România se clasează în primele trei în UE.
“Cred că sunt singura în măsură în acest moment să fac comparații, pentru că știu exact cum funcționează justiția în 22 de state membre și probabil am să dezamăgesc multă lume. Dar dacă ar fi să fac un top 3 al justițiilor în Europa, România ar fi în top 3 cu toate problemele care sunt, cu toate nemulțumirile care există, cu toate cazurile mediatizate și bune și rele. În primul rând, din perspectiva curajului pe care îl au oamenii din justiția din România, profesionalismul, modul în care lucrează, modul în care se implică”, a declarat șefa EPPO.