Acasă Social Aparare Ziua Distinșilor Vizitatori în cadrul exercițiului „Sea Shield 24″

Ziua Distinșilor Vizitatori în cadrul exercițiului „Sea Shield 24″

DISTRIBUIȚI

171821 – 12042024 – Prim-ministrul Guvernului României, Marcel Ciolacu, și ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, au participat joi la Ziua Distinșilor Vizitatori din cadrul exercițiului multinațional „Sea Shield 24”, exercițiu organizat de Forțele Navale Române.

Distinșii vizitatori au fost întâmpinați la bordul fregatei „Regina Maria”, aflată în misiune în Marea Neagră,  de șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, și de șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait. De asemenea, au fost prezenți șefii statelor majore ale categoriilor de forțe ale Armatei României, precum și reprezentanți ai conducerii unor structuri centrale și comandamente ale MApN.

După informarea cu privire la scopul şi secvențele principale ale Sea Shield 24 – cel mai complex eveniment organizat şi condus de Forțele Navale Române în anul de instrucție 2024, delegația oficială a asistat la o secvență complexă de antrenament în format interinstituțional privind asigurarea securității la nivelul unor elemente de infrastructură critică instalată de România în Marea Neagră. Scenariul fictiv al acestei secvențe de exercițiu a presupus executarea unei acțiuni contra-teroriste la platforma de producție de gaze naturale Ana, prin cooperarea mai multor structuri din sistemul național de apărare, ordine publică şi securitate națională.

De asemenea, premierul a fost informat cu privire la stadiul şi perspectivele principalelor programe de înzestrare derulate sau planificate de categoriile de forțe ale Armatei României și, la rândul său, a dat asigurări că va sprijini dezvoltarea infrastructurii de apărare și continuarea modernizării, în ritm accelerat, a Armatei României.

Reamintim că în perioada 8-21 aprilie, Forțele Navale Române desfășoară exercițiul multinațional „Sea Shield 24”, la care, alături de țara noastră, iau parte și alte 12 state aliate și partenere, precum și celelalte categorii de forțe din Armata României și structuri din Sistemul național de apărare, ordine publică şi securitate națională. În total, pe parcursul exercițiului, peste 2.200 de militari, dintre care aproape 400 de militari străini, cu 135 de mijloace tehnice se antrenează în cadru întrunit, în Marea Neagră, în zona costieră, pe fluviu și în Delta Dunării.

Exercițiul multinațional Sea Shield, aflat la cea de-a noua ediție, este organizat anual și contribuie la promovarea inițiativelor și intereselor României în plan regional și  internațional, precum și la creșterea nivelului de interoperabilitate dintre forțele participante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.