Acasă Externe Moment istoric: prima vizită de stat la Berlin a unui președinte francez

Moment istoric: prima vizită de stat la Berlin a unui președinte francez

DISTRIBUIȚI
Foto: https://www.bundespraesident.de

 172222 – 27052024 – Președintele Franței, Emmanuel Macron, a început duminică prima vizită de stat în Germania a unui președinte francez în ultimii 24 de ani, pentru a consolida relațiile dintre cele două țări și pentru a sublinia importanța apărării democrației împotriva naționalismului în viitoarele alegeri europene.

„Relațiile franco-germane sunt indispensabile și importante pentru Europa”, a spus Macron la începutul vizitei sale de stat de trei zile în Germania, respingând sugestia că relația, adesea descrisă drept motorul Europei, este înghețată.

„Nu este adevărat. Progresăm”, a declarat Macron prin intermediul unui translator.

Imediat după aterizarea la Berlin, preşedintele a mers la sediul guvernului german, unde s-a întâlnit cu omologul său german, Frank-Walter Steinmeier și pentru a participa la un festival pe tema democrației. Președintele Frank-Walter Steinmeier a apreciat vizita lui Macron drept „o dovadă a profunzimii prieteniei franco-germane”, în pofida unor puncte de vedere diferite în anumite probleme politice, arătând că Berlinul şi Parisul ajung întotdeauna în cele din urmă la o înţelegere și că „dacă Germania şi Franţa sunt de acord, în Europa se mai pot realiza multe”.

Președintele francez a subliniat, de asemenea, importanța alegerilor europene din iunie și a numit Uniunea Europeană un apărător al democrației și al valorilor comune. El a avertizat despre o „formă de fascinație pentru autoritarism care crește” în cele două națiuni UE. „Uităm prea des că este o luptă” pentru a proteja democrația, a spus Macron.

Dacă naționaliștii ar fi fost la putere în Europa în ultimii ani, „istoria nu ar fi fost aceeași”, a spus el, indicând deciziile privind pandemia de coronavirus sau invadarea Ucrainei de către Rusia.

Președintele german a remarcat și faptul că drepturile „nu au căzut din cer”, spunând că trebuie luptat pentru ele.

Macron a participat şi la o sărbătoare a democraţiei, organizată cu ocazia celei de-a 75-a aniversări de la adoptarea Constituţiei Germaniei (23 mai 1949).

Cu această ocazie, preşedintele a făcut observaţia că „există o anumită fascinaţie pentru autoritarism, care se naşte în propriile noastre democraţii (…) şi care hrăneşte naţionalismele şi extremismele pe continentul nostru”. „Însă ce ar fi această Europă dacă naţionaliştii ar fi condus-o în ultimii ani?”, s-a întrebat el retoric.

„Nu am fi avut vaccinul (…) nu am fi avut planul de relansare european, capacitatea de a reacţiona la provocările migraţiei ca europeni, nu am fi avut Pactul Verde european şi o capacitate de a gestiona reducerea dioxidului de carbon. Am fi abandonat Ucraina pentru a susţine Rusia, pe care o susţin toţi naţionaliştii din ţările noastre”.

„Şi deci istoria nu ar fi aceeaşi. (…) Din toate aceste motive, este important să mergem la vot la (alegerile) europene”, a spus Macron.

Sondajele arată că alegerile europene ar putea fi problematice pentru președintele Macron, deoarece coaliția sa ănregistrează scoruri inferioare extremei drepte. Nici în Germania, partidele din coaliția cancelarului Olaf Scholz nu se află în fruntea sondajelor de opinie.

După discuțiile cu președintele Steinmeier, liderul de la Elysee urmează să-și aducă mesajul la Dresda, în fostul stat est-german Saxonia, unde AfD are o bază puternică de susținători.

Marți, este programată o vizită în orașul Munster din vestul Germaniei și mai târziu în Meseberg, în afara Berlinului, pentru discuții cu premierul Scholz și o reuniune comună franco-germană a cabinetului.

Dincolo de apelurile comune pentru alegerile europene, vizita de trei zile încearcă să sublinieze importanța istorică a relației postbelice dintre cele două state cheie ale UE, întrucât Franța comemorează luna viitoare 80 de ani de la debarcarea de Ziua Z, care a marcat începutul sfârșitului ocupației germane din cel de-al doilea război mondial.

Într-o sesiune de întrebări și răspunsuri pe rețelele de socializare cu tinerii luna aceasta, Macron a cerut ajutorul lui Scholz când a fost întrebat dacă „cuplul” franco-german mai lucrează.

„Bună dragi prieteni, trăiască prietenia franco-germană!” Scholz a spus în franceză într-un videoclip pe fluxul X al lui Macron. „Mulțumesc Olaf! Sunt foarte de acord cu tine”, a răspuns Macron într-o germană cu accent puternic.

Oficialii din ambele părți au subliniat că, deși există tensiuni periodice pe probleme specifice, baza fundamentală a relației rămâne solidă.

Dar refuzul lui Macron de a exclude trimiterea de trupe în Ucraina a primit un răspuns neobișnuit de acid din partea lui Scholz, potrivit căruia Germania nu are astfel de planuri. De asemenea, Germania nu împărtășește entuziasmul lui Macron pentru o autonomie strategică europeană mai puțin dependentă de Statele Unite.

AFP menţionează că Macron şi Scholz sunt de acord cu necesitatea întăririi Europei în faţa concurenţei giganţilor economiei mondiale – SUA şi China – însă au divergenţe în privinţa energiei nucleare, a strategiei bugetare, a acordurilor comerciale şi a nivelului de protecţionism.

Vizita de stat a președintelui francez în Germania fusese programată iniţial anul trecut, dar a fost amânată din cauza revoltelor urbane din Franţa, iar acum Macron s-a întors dintr-o vizită-fulger în Noua Caledonie, teritoriu francez zguduit de asemenea de revolte violente.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.