Acasă Externe Agenda Europeana Parteneriat UE – Republica Moldova în domeniul securității și apărări

Parteneriat UE – Republica Moldova în domeniul securității și apărări

DISTRIBUIȚI
foto:mae.ro

 172168 – 22052024 – Secretarul de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman a participat, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului de Asociere UE – Republica Moldova, prima reuniune în acest format după decizia din decembrie 2023 a Consiliului European de deschidere a negocierilor de aderare la UE cu această țară.

Reuniunea a fost co-prezidată de Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, respectiv de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell. Din partea Comisiei Europene a participat comisarul european pentru vecinătate și politica de extindere, Olivér Várhelyi.

Sesiunea plenară a Consiliului de Asociere a fost dedicată procesului de aderare la UE a Republicii Moldova, cu accent pe dialogul politic și reforme, în special în aria justiției, libertății și securității, pe convergența în domeniul politicii externe și de securitate, precum și pe cooperarea economică și sectorială în domeniile energiei și comerțului. Au fost abordate provocările actuale în plan global și regional. În marja Consiliului de Asociere, a fost semnat noul Parteneriat UE – Republica Moldova în domeniul securității și apărării (care prevede sprijin pentru consolidarea rezilienței, combaterea  dezinformării, securitatea cibernetică, consolidarea sectorul apărării, gestionarea crizelor și managementul integrat al frontierelor), o inițiativă avansată cu sprijinul României, precum și Acordul de participare a Republicii Moldova la programul „Employment and Social Innovation” al Comisiei Europene (care va permite accesarea de fonduri pentru implementarea politicilor sociale).

Secretarul de stat Daniela Gîtman a apreciat dezvoltarea fără precedent a relației dintre UE și Republica Moldova, într-un context regional marcat în mod deosebit de provocări de securitate, și a salutat angajamentul politic al Republicii Moldova pentru parcursul său european. Totodată, a mulțumit instituțiilor europene pentru eforturile solide depuse pentru consolidarea relației Uniunii cu Republica Moldova și pentru sprijinul acordat procesului de aderare.

Oficialul român a evidențiat progresele semnificative şi pașii importanți realizați de autoritățile de la Chișinău pentru aderarea cu drepturi depline la UE, între care adoptarea mecanismelor de coordonare pentru extindere, inclusiv a „Planului național de adoptare a acquis-ului comunitar”. În ceea ce privește etapele viitoare ale procesului de aderare, a arătat că este esențială adoptarea rapidă de către Consiliul UE a Cadrului de Negociere, pentru organizarea fără întârziere, în acest semestru, a primei Conferințe interguvernamentale cu Republica Moldova.

De asemenea, secretarul de stat Daniela Gîtman a salutat semnarea Parteneriatului pentru Securitate și Apărare dintre UE și Republica Moldova, apreciind că acesta va contribui la o mai bună abordare a provocărilor comune, în paralel cu întărirea rezilienței Republicii Moldova, obiective pe care România le sprijină cu fermitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.