Acasă Externe Agenda Europeana Războiul, primul în lista problemelor percepute de europeni

Războiul, primul în lista problemelor percepute de europeni

DISTRIBUIȚI

 172200 – 24052024 –  Cel mai recent sondaj Eurobarometru standard arată că europenii doresc ca UE să fie mai puternică și mai independentă.

Peste trei sferturi dintre europeni (77%) sunt în favoarea unei politici comune de apărare și securitate a țărilor UE, în timp ce peste șapte din zece cetățeni ai UE (71%) sunt de acord că UE trebuie să își consolideze capacitatea de a produce echipamente militare. În același timp, aproape șapte din zece cetățeni ai UE (69%) sunt în favoarea unei politici externe comune a statelor membre. Peste două treimi dintre cetățeni sunt de acord că UE este un loc al stabilității într-o lume zbuciumată (67%) și că UE dispune de suficientă putere și de suficiente instrumente pentru a apăra interesele economice ale Europei la nivel mondial (69%).

Potrivit europenilor, securitatea și apărarea (34%) reprezintă domeniul prioritar al acțiunii UE pe termen mediu, urmat îndeaproape de climă și mediu (30%). Sănătatea (26%) ocupă locul al treilea, economia și migrația – locul al patrulea (ambele cu 25%). În același timp, aproape jumătate (46%) din totalul cetățenilor consideră că asigurarea păcii și stabilității va avea cel mai mare impact pozitiv asupra vieții lor pe termen scurt, urmată de asigurarea aprovizionării cu alimente, servicii medicale și produse industriale în UE (28%), crearea mai multor locuri de muncă și gestionarea migrației (26%).

În ceea ce privește războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, aproape nouă din zece persoane intervievate (87%) sunt de acord să se ofere sprijin umanitar persoanelor afectate de război, iar peste opt din zece (83%) sunt de acord cu primirea în UE a persoanelor care fug din calea războiului. 72% dintre cetățenii UE susțin sancțiunile economice împotriva guvernului, întreprinderilor și persoanelor fizice ruse, iar 70% sunt în favoarea acordării de sprijin financiar Ucrainei. Șase din zece aprobă acordarea de către UE a statutului de țară candidată Ucrainei și finanțarea de către UE a achiziționării și furnizării de echipamente militare pentru Ucraina.

Printre cele mai recente crize, invadarea Ucrainei de către Rusia a avut cea mai mare influență asupra modului în care cetățenii UE privesc viitorul (42%), urmată de pandemie și de alte crize sanitare (34%) și de criza economică și financiară (23%).

Războiul din Ucraina este considerat, pe o listă de cincisprezece, ca fiind una dintre cele mai importante două probleme cu care se confruntă UE, totalizând 35% din preferințe, cu 7 puncte procentuale în plus față de luna noiembrie a anului trecut. Este urmat de imigrație (24%), de situația internațională (22%) și de inflație (19%). Inflația rămâne cea mai menționată problemă la nivel național, cu 38%, însă în scădere cu șase puncte procentuale în comparație cu sondajul anterior.

Percepția asupra situației economiei europene s-a îmbunătățit din toamna anului 2023, 47% dintre respondenți calificând-o în prezent drept „bună”, cel mai ridicat nivel din 2019. Numeroși cetățeni (45%) consideră că situația economică europeană va rămâne stabilă în următoarele 12 luni. Tendința pozitivă se reflectă inclusiv în sprijinul puternic și constant față de moneda euro, atât în UE în ansamblu (70%), cât și în zona euro (78%).

În perioada premergătoare alegerilor europene, aproape trei sferturi dintre respondenți (74%) afirmă că se simt cetățeni ai UE, din nou cel mai înalt nivel din ultimele două decenii. Mai mult de șase din zece cetățeni ai UE (62%) sunt, de asemenea, optimiști cu privire la viitorul UE, marcând o ușoară creștere față de sondajul precedent din toamna anului 2023. Încrederea lor în UE a crescut, de asemenea, fiind în prezent la nivelul de 49%, în timp ce încrederea în guvernele naționale se situează la 33%.

Aproape șase cetățeni ai UE din zece sunt mulțumiți de modul în care funcționează democrația în UE (57%) și în țara lor (58%).

Sondajul Eurobarometru standard 101 (din primăvara anului 2024) a fost realizat în perioada 3-28 aprilie 2024 în cele 27 de state membre ale UE. Au fost intervievați direct 26.399 de cetățeni ai UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.