Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: CCR: Controlul judiciar este neconstituţional

Bucureşti: CCR: Controlul judiciar este neconstituţional

DISTRIBUIȚI

133287 – 04122014 – Judecătorii Curţii Constituţionale a României (CCR) au stabilit că măsura controlului judiciar este neconstituţională, întrucât Codul de procedură penală nu prevede un termen limită pentru aceasta, ceea ce încalcă unele drepturi fundamentale. Plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere astăzi excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.211-217 din Codul de procedură penală care reglementează măsurile preventive ale controlului judiciar şi ale controlului judiciar pe cauţiune.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.211-217 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, întrucât încalcă art.53 din Constituţie referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale cu raportare la libertatea individuală (art.23), la libera circulaţie (art.25) şi la viaţa intimă, familială şi privată (art.26). În pronunţarea acestei soluţii, Curtea a constatat că, deşi noul Cod de procedură penală include printre măsurile preventive controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune, nu prevede durata pentru care pot fi dispuse aceste măsuri. Or,caracterul excepţional al măsurilor preventive, care implică restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, impune caracterul temporar, limitat în timp, al acestora. Prin urmare, Curtea a reţinut că normele de procedură penală care dau posibilitatea organelor judiciare de a dispune măsurile preventive ale controlului judiciar şi ale controlului judiciar pe cauţiune pentru perioade nelimitate contravin exigenţelor art.53 din Constituţie. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Judecătoriei Satu-Mare – Secţia penală.

Argumentațiile reținute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate, pe larg, în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată într-u comunicat al CCR. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.