Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: PNL contestă la CCR legea care modifică ordonanţa plagiatelor

București: PNL contestă la CCR legea care modifică ordonanţa plagiatelor

DISTRIBUIȚI

PNL146936 – 14102016 – PNL contestă la Curtea Constituţională legea care modifică ordonanţa plagiatelor. Legea, votată la începutul acestei săptămâni, reduce atribuţiile CNATDCU (Consiliul Național pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare). De asemenea, PNL va introduce în Parlament un proiect de abrogare a acestei legi care a fost adoptată de Parlament. Suntem însă în faza în care proiectul poate fi atacat la CCR, înainte de a merge la promulgare.

Dacă judecătorii CCR le vor da dreptare liberalilor, legea nu va mai merge la promulgare la Președinție. Modificările aduse în Senat schimbă radical modul de analiză a tezelor de doctorat. În acest moment, constatarea unui plagiat se face de către CNADTCU, organism care funcționează în cadrul Ministerului Educației.

Astfel, o sesizare privind un eventual plagiat merge la Ministerul Educației, care o transmite la rândul său către CNADTCU. Reprezentanții Consiliului iau decizia finală, iar ministrul nu face altceva decât să semneze un ordin, adică să îndeplinească o formalitate.

Prin modificările aduse de senatori, universitățile ar urma să fie cele care oferă, dar și cele care retrag titlul de doctor. În fața CNADTCU se va ajunge mult mai greu, după mai multă birocrație, iar CNADTCU ar fi mai degrabă un organism de apel. Membrii CNADTCU s-au plâns că practic Consiliul este scos din joc, iar președintele Viorel Barbu și-a dat demisia.PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.