Acasă Politic Omagiu de la Klaus Iohannis

Omagiu de la Klaus Iohannis

DISTRIBUIȚI

146983 – 02082017-  Președintele României,  Klaus Iohannis, va participa sâmbătă, 5 august, la deschiderea celei de a 27-a Întâlniri a Sașilor transilvăneni, care va avea loc la Sibiu, sub deviza „În lume acasă, cu inima în Transilvania”.

La evenimentul organizat de Forumul Democrat al Germanilor din Transilvania și de Asociația Comunităților Săsești din Germania vor participa reprezentanții acestei comunități din România și din țări precum Germania, Austria, SUA. Președintele Klaus Iohannis apreciază că întâlnirea din acest an oferă, în special generației tinere de sași din Germania, oportunitatea de a cunoaște mai bine și de a îndrăgi România, țara de origine a părinților lor.

Totodată, duminică, 6 august, Președintele României va participa la ceremonia de comemorare a bătăliei de la Mărășești. La 100 de ani de la cea mai importantă operațiune militară a Armatei Române din Primul Război Mondial,  şeful statului  onorează la Mărășești memoria celor care au luptat și s-au jertfit pentru o Românie unită și puternică.

Cu ocazia acestui moment aniversar, Iohannis va decora drapelele de luptă ale unităților militare succesoare a tradițiilor de luptă de acum 100 de ani, se va adresa participanților, reprezentanți ai autorităților publice, corpului diplomatic și cultelor, și va oferi Mausoleului de la Mărășești un drapel comemorativ. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.