Acasă Politic Ministrul Mănescu, la cea de-a treia ediție a Aspen Energy Summit

Ministrul Mănescu, la cea de-a treia ediție a Aspen Energy Summit

DISTRIBUIȚI

152041 – 17102019 –  Ministrul Afacerilor Externe, Ramona-Nicole Mănescu, a participat, la 16 octombrie 2019, la cea de-a treia ediţie a Aspen Energy Summit, reuniune anuală la nivel înalt. Această ediție s-a desfășurat la Ploiești și a fost organizată de Institutul Aspen România şi Consiliul Judeţean Prahova, cu sprijinul Guvernului României şi al Biroului Bucureşti al German Marshall Fund. La eveniment au participat o serie de personalități din sectoarele public și privat din țară și străinătate.

            Ministrul a prezentat, în deschiderea evenimentului, un keynote speech în care a subliniat rolul important pe care România l-a asumat în definirea și implementarea Strategiei Energetice a Uniunii Europene, prin atingerea obiectivelor politicii energetice naționale, și a menționat rezultatele semnificative obținute de România în domeniul energiei în calitatea deținută în prima jumătate a acestui an, de Președinție a Consiliului Uniunii Europene. În același timp, a menționat atenția pe care România o acordă, prin implementarea parteneriatului strategic al României cu Statele Unite ale Americii, consolidării cooperării transatlantice în domeniul energiei. Nu în ultimul rând, a evidențiat importantul rol pe care România îl joacă la nivel regional pentru creșterea securității energetice a regiunii din care face parte, în calitatea sa de producător de energie dar și prin eforturile deosebite desfășurate în această perioadă pentru dezvoltarea infrastructurii de transport a energiei.

Reuniunea a avut loc într-un moment important, caracterizat prin ample dezbateri la nivel național, european și global ce vizează transformările din sectorul energetic, precum și competiția geopolitică din acest domeniu critic al economiei şi securității internaționale.

            Evenimentul a oferit posibilitatea unor dezbateri pe teme europene, transatlantice şi internaționale de interes pentru decidenții din sectorul public şi privat. Evenimentul contribuie la construirea profilului României ca actor important în plan european şi global, continuând prioritățile stabilite de conferința organizată de Institutul Aspen România, Ministerul Energiei şi Comisia Europeană sub egida Preşedinţiei României a Consiliului Uniunii Europene, la 1 aprilie 2019.

            Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Aspen România colaborează din anul 2013 în vederea organizării şi promovării unor reuniuni de nivel înalt destinate dezvoltării cooperării transatlantice și regionale, constituind o platformă unică de dialog între statele membre UE, SUA și statele din zona extinsă a Mării Negre, implicând dialogul interactiv între actori din sectorul public și cel privat. Evenimentele

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.