Acasă Uncategorized Târgu Jiu: Nu încercaţi să mituiţi poliţia rurală

Târgu Jiu: Nu încercaţi să mituiţi poliţia rurală

DISTRIBUIȚI

95839 – 16112010 – Ieri, un ofiţer de poliţie rurală din judeţul Gorj a sesizat Direcţia Generală Anticorupţie cu privire la intenţia unui cetăţean de a-l mitui pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu. În mai puţin de două ore, oamenii legii au organizat flagrant-delictul iar cel care a încercat să mituiască poliţistul s-a ales cu dosar penal.

Un ofiţer de poliţie rurală a sesizat D.G.A.Gorj că, împreună cu doi agenţi de poliţie din comuna Plopşoru, a depistat un tânăr de 22 de ani în timp ce conducea o motocicletă neînmatriculată şi fără a poseda permis de conducere corespunzător. La faţa locului se afla şi un cetăţean care i-a promis poliţistului 100 de euro pentru a nu lua faţă de tânăr măsurile legale. După ce a fost refuzat, “sfătuitorul” l-a îndemnat pe motociclist să insiste pe lângă ofiţerul de poliţie cu oferta de mită. În aceeaşi zi, în jurul orelor 16.15, motociclistul. s-a deplasat la sediul Postului de Poliţie şi i-a oferit poliţistului 400 de lei pentru a nu da curs cercetărilor împotriva sa, fiind prins în flagrant-delict.- www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.