Acasă Uncategorized București: Institutele de cercetare desființate sau privatizate

București: Institutele de cercetare desființate sau privatizate

DISTRIBUIȚI

97508 – 17012011 –  Ministerul Economiei se va consulta cu organisme interne şi internaţionale în privinţa privatizării unor societăţi cu activităţi de cercetare şi dezvoltare şi va vinde sau dizolva o serie de institute de profil. În cazul cerorlalte societăţi comerciale din acest sector, se va analiza posibilitatea modificării cadrului legal în vederea privatizării. Autorităţile au în vedere nouă institute naţionale de cercetare-dezvoltare şi şapte societăţi de profil. Ministerul Economiei vrea să privatizeze Institutul de Cercetare Ştiintifică, Inginerie Tehnologică şi Proiectare Mine pe Lignit (ICSITPML) Craiova, ICEM Iaşi şi IPROCHIM Bucureşti prin valorificarea participaţiilor statului. Societatea Eurotest Bucureşti va fi reorganizată, iar ISCIR Bucureşti va fi privatizată sau implicată în parteneriate. SIMTEX Bucureşti, în reorganizare, va fi eficientizată prin externalizarea unor activităţi sau vânzarea acestora. De asemenea, societăţile IPIU Bucureşti şi BRML-CERT vor fi dizolvate judiciar. „În sectorul de cercetare-dezvoltare se vor avea în vedere reorganizări ale institutelor naţionale şi ale societăţilor comerciale de cercetare-dezvoltare, prin înfiinţarea unor institute naţionale viabile şi a mai multor societăţi pentru care se vor putea derula activităţi de administrare/privatizare/lichidare”, potrivit documentului. Ministerul Economiei menţine propunerea din 2009 de comasare a 14 institute în două structuri, cu responsabilităţi în sectoarele energetic, respectiv industrial. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.