Acasă Uncategorized Bucureşti: Ministrul Predoiu respinge invocarea MCV drept cauză pentru amânarea aderării la...

Bucureşti: Ministrul Predoiu respinge invocarea MCV drept cauză pentru amânarea aderării la Spaţiul Schengen

DISTRIBUIȚI

97185 – 06012011 –  Invocarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare drept cauză a unei eventuale amânări a aderării României la Spaţiul Schengen ignoră temeiul juridic şi scopurile Deciziei Comisiei Europene din 13 decembrie 2006 privind instituirea mecanismului, susţine ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu. O astfel de motivaţie ignoră faptul că în toate rapoartele de ţară, inclusiv cel din iulie 2010, au fost menţionate progrese constante în privinţa Obiectivului (Benchmark) nr. 3 al mecanismului, privind combaterea corupţiei la nivel înalt.

 

 

 

 

Ca o confirmare a faptului că România acţionează decisiv în combaterea corupţiei stă şi faptul că prin intermediul Ministerului Justiţiei, România a devenit membru fondator al Academiei Internaţionale Anticorupţie înfiinţată la Viena, în septembrie 2010.

Invocarea politicii României privind acordarea cetăţeniei drept o preocupare în contextul calendarului aderării României la Spaţiul Schengen ignoră faptul că legea română şi practica autorităţilor române în domeniu se încadrează în standardele europene. Statisticile arată că numărul de cetăţenii acordate anual de România, precum şi în medie în ultimii ani este rezonabil şi se află sub numărul de cetăţenii acordate de alte state membre ale Uniunii Europene.

România a avut un aport permanent în ultimii ani la desfăşurarea agendei europene în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne, concretizat în co-iniţierea unor instrumente de drept comunitar şi poziţiile constructive abordate în consiliile JAI.

De asemenea, România a realizat în ultimii ani o serie de programe de cooperare în domeniul Justiţiei şi combaterii corupţiei, cu un sprijin uman şi financiar semnificativ din partea statelor membre ale Uniunii Europene, care confirmă încrederea acestora în certitudinea traiectului progresiv al României în domeniu.

Politica României de sprijin a Republicii Moldova în aspiraţiile sale europene, concretizată în domeniul Justiţiei printr-un program de cooperare între ministerele de resort, contribuie la promovarea standardelor şi valorilor europene precum independenţa Justiţiei şi combaterea corupţiei, la consolidarea reputaţiei şi influenţei Uniunii Europene la graniţele sale din est”, spune ministrul într-o declaraţie de presă. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.