Acasă Uncategorized Piteşti: Hoţ de autobuze, prins după o urmărire de 30 de km...

Piteşti: Hoţ de autobuze, prins după o urmărire de 30 de km şi 11 focuri de armă

DISTRIBUIȚI

97232 – 07012011 – Un argeşean beat şi fără permis de conducere a furat un autobuz. Poliţiştii l-au oprit după ce au tras 11 focuri de armă de-a lungul unei urmăriri de 30 de kilometri.

Bărbatul reţinut după ce a furat un autobuz al societăţii locale de transport persoane din Piteşti, băut fiind şi fără să aibă permis de conducere, şi pentru prinderea căruia oamenii legii au tras mai multe focuri de armă a fost arestat preventiv, joi seară, de magistraţii Judecătoriei Piteşti.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Argeş, magistraţii Judecătoriei Piteşti au emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele bărbatului în vârstă de 40 de ani, transmit televizuiunile de ştiri.

Bărbatul este acuzat de furt calificat, conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.

Decizia Judecătoriei Piteşti nu este definitivă şi poate fi atacată de avocatul bărbatului, recursul urmând să se judece la Tribunalul Argeş.

„Bărbatul, nu este la prima abatere de acest gen, a mai furat autobuze. El se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi nu avea permis de conducere. Nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, aşa că a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice, rezultatele arătând o alcoolemie de peste 0,80 miligrame alcool pur în aerul expirat, deci constituie infracţiune. Bărbatul Constantin Licsandru, de 40 de ani, din oraşul Topoloveni a furat un autobuz al unei societăţi de transport, iar ulterior poliţiştii Biroului Rutier – Biroul Drumuri Naţionale Europene aflaţi pe DN 65, în comuna Bradu, au făcut un semnal regulamentar de oprire a unui autobuz, însă conducătorul auto a refuzat să oprească”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, comisar Dănuţ Dinu.

Ulterior, oamenii legii au pornit în urmărirea acestuia, reuşind să-l oprească în comuna Lunca Corbului, după ce poliţiştii au tras 11 focuri de armă.

Bărbatul are antecedente penale, fiind condamnat de trei ori, tot pentru furturi de autobuz, iar în 2009 a fost eliberat după o condamnare de patru ani. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.