Acasă Uncategorized Timişoara: Câte 20 de ani de închisoare pentru cei doi studenţi timişoreni...

Timişoara: Câte 20 de ani de închisoare pentru cei doi studenţi timişoreni criminali

DISTRIBUIȚI

97649 – 21012011- Curtea de Apel Timişoara i-a condamnat la câte 20 de ani închisoare pe Sergiu Florea şi Carmen Bejan, cei doi studenţi timişoreni acuzaţi de uciderea şi tranşarea unui om în dosarul Crima de la Medicină. „Când încercam să resuscitez victima, Carmen a venit din spate şi l-a lovit de câteva ori repede în inimă cu cuţitul. Eu am tăiat cadavrul”, a povestit Sergiu Florea la tribunal. Sentinţa poate fi atacată la ÎCCJ. Sergiu Florea şi Carmen Bejan au fost condamnaţi joi de Curtea de Apel Timişoara la 20 de ani de închisoare pentru uciderea unei persoane, Trifu Shrottu,  în vara lui 2009 într-un cămin al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara. Victima a murit în urma unor lovituri de cuţit, fiind ulterior tranşat în bucăţi şi băgat într-un geamantan. Iniţial cei doi au fost condamnaţi de Tribunalul Timişoara la 16 ani de închisoare.Sergiu Florea a recunoscut, joi, în faţa Curţii de Apel Timişoara,

 

 

 

 

 

 

că este vinovat de participarea la toate infracţiunile de care este acuzat, în timp ce Carmen Bejan a refuzat să dea declaraţii în faţa instanţei, transmite Realitatea Tv .

„Dacă nu eram acolo, în camera de cămin, nu s-ar fi întâmplat nimic. Am participat la toate infracţiunile de care sunt acuzat. Am apărat-o pe coinculpată şi am lovit victima cu pumnii şi picioarele. Când încercam să o resuscitez, Carmen a venit din spate şi l-a lovit de câteva ori repede în inimă cu cuţitul. Eu am tăiat cadavrul”, a susţinut Sergiu Florea. Carmen Bejan a refuzat să facă declaraţii în faţa Curţii de Apel Timişoara.

Trifu Shrottu a fost ucis în vara lui 2009.  „Portarul de la medicină a observat doi tineri care cărau un bagaj mare. A văzut nişte urme de sânge care duceau la un Mercedes, a anunţat poliţia, iar noi, când am deschis portbagajul, am găsit într-o valiză trupul unui bărbat de 65 de ani. În altă pungă se găseau picioarele lui. Avea în gură un căluş, o cârpă. Autoturismul este înmatriculat în Germania”, declarau atunci reprezentanţii poliţiei timişorene. Ulterior, potrivit anchetei, s-a stabilit că Shrottu venise în cămin pentru o partidă de sex oral contra sumei de 500 de euro. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.