Acasă Uncategorized Adrian Severin susţine că nu a făcut nimic ilegal în scandalul Sunday...

Adrian Severin susţine că nu a făcut nimic ilegal în scandalul Sunday Times

DISTRIBUIȚI

99389 – 21032011 –  “Mă simt personal marcat de acest episod, nu consider în sine că avem de-a face o problemă privind încălcarea unor reguli ale PE, dar cred că este vorba de a fi pusă în discuţie credibilitatea mea şi a PE. Cu atât mai mult cu cât am acţionat cu bună credinţă, sentimentele sunt de extremă tristeţe şi de oarecare tulburare. Avem de-a face cu ziarul Sunday Times, un ziar specializat în scandaluri, care exprimă puncte de vedere eurosceptice, eurofobe şi care a încercat să implice în scandaluri membri ai PE. Aparenţa pe care acest ziar a creat-o, că această societate există cu  bani foarte mulţi. Este vorba de adrese de email, de secretariat. Este vorba despre jurnalişti care sub acoperire, costă bani. Mă întreb de ce atâţia bani au fost investiţi pentru o asemenea operaţiune. S-au pus bani grei în joc. Nu aflarea unui adevăr era miza, ci compromitarea unor oameni. Nu sunt corupt. Sunt foarte incomod şi probabil voi rămâne la fel de incomod. Nu a venit nimeni cu toate manevrele costisitoare ca să demonstreze că sunt corupt, ci ca să scape de un om foarte incomod. Într-o lume în care România este tot mai puţin influentă, un român influent nu este acceptat. Şi atunci trebuie să i se distrugă bună credinţă. Nu am luat bani din banul public, cu excepţia indemnizaţiilor de europarlamentar. Singurele mele venituri acumulate în timp sunt din salarii, ca profesor, ca jurnalist, ca expert în relaţii internaţionale. Nimic nu am pe conştiinţă care să-mi spună că am săvârşit un fapt ilegal”, a declarat europarlamentarul PSD Adrian Severin.

„Eu ştiu personal de ce nu am să-mi depun demisia. Nu am comis niciun fel de ilegalitate”, a subliniat Severin.

Trei deputaţi europeni şi foşti miniştri – un român, un sloven şi un austriac – s-au declarat dispuşi să îşi „vândă serviciile” pentru sume de până la 100.000 de euro unor jurnalişti de la cotidianul britanic The Sunday Times care s-au pretins a fi lobbyişti, relatează AFP.

Adrian Severin a trimis un e-mail falşilor lobbyişti, afirmând: „Doar ca să ştiţi că amendamentul pe care îl vreţi a fost depus la timp”. La scurt timp, el a trimis o factură de 12.000 de euro pentru „servicii de consiliere. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.