Acasă Uncategorized Bucureşti: Peste 1.300 de funcţionari ai Fiscului au primit certificat ECDL de...

Bucureşti: Peste 1.300 de funcţionari ai Fiscului au primit certificat ECDL de utilizare a calculatorului

DISTRIBUIȚI

98999 – 07032011 – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) anunţă închiderea oficială a proiectului “Îmbunătăţirea abilităţilor tehnice ale funcţionarilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administare Fiscală prin instruirea şi certificarea ECDL Start”.

Proiectul a fost cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional “Dezvoltarea Capacităţii Administrative” (PO DCA) 2007 – 2013, la nivelul Axei prioritare 1 – Îmbunătăţiri de structură şi proces ale managementului ciclului de politici publice, Domeniul major de intervenţie 1.3. – Îmbunătăţirea eficacităţii organizaţionale, Operaţiunea orientativă  – Module de pregătire în domenii ca achiziţii publice, ECDL, limbi străine, dezvoltarea de proiecte, licitarea şi managementul proiectelor etc..

Valoarea totală a proiectului, fără TVA, a fost de 1.724.310 lei, din care 1.718.710 lei reprezintă valoarea eligibilă, formată din 1.460.903,50 lei, provenind din Fondul Social European şi 257.806,50 lei, reprezentând cofinanţarea eligibilă a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în calitate de beneficiar al finanţării nerambursabile, în timp ce 5.600 lei reprezintă valoarea neeligibilă a programului.

Scopul proiectului a fost creşterea gradului de utilizare a tehnologiilor informatice de către funcţionarii din cadrul A.N.A.F. prin dobândirea unor cunoştinţe solide de operare şi utilizare a calculatorului. În acest sens, a fost organizat şi derulat un program de instruire şi certificare ECDL Start pentru un număr de 1.317 funcţionari din cadrul sistemului naţional al administrării fiscale, respectiv un număr de 26 de direcţii generale judeţene ale finanţelor publice. Din cei 1.317 funcţionari participanţi la instruire, 1.303 au obţinut Permisul ECDL Start, ceea ce reprezintă un grad de promovabilitate de 98,94%. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.