Acasă Uncategorized Bucureşti: Trimişi în judecată pentru omor deosebit de grav

Bucureşti: Trimişi în judecată pentru omor deosebit de grav

DISTRIBUIȚI

100142 – 13042011 – Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au finalizat urmărirea penală efectuată în cauza având ca obiect săvârşirea unei infracţiuni de omor deosebit de grav reţinută în sarcina inculpaţilor Marin Bălaşa, Mihai-Traian Georgescu, zis „Bobi”, Mihai Voine, zis „Baie”, Victor-Florin Vasile, zis „Dan Puţoi”, Nicu Lupă şi Nicolae Dungă, arestaţi preventiv la data de 17 februarie 2011.

Astfel, miercuri, s-a dispus  trimiterea în judecată a inculpaţilor sus – menţionaţi.

Probele administrate în cauză pe parcursul urmăririi penale au relevat următoarea  situaţie de  fapt:

Conform procurorilor, victima G. P., în vârstă de 18 ani, locuia cu familia sa în comuna Glina, judeţul Ilfov. Între victimă şi martorul B. C., fiul inculpatului Marin Bălaşa, exista o relaţie de prietenie, aceştia petrecând o mare parte a timpului împreună, întrucât procurau şi foloseau droguri (heroină).

Inculpatul Bălaşa era profund afectat de faptul că fiul său consuma droguri şi refuza să se trateze, că nu avea nicio ocupaţie şi că nu depunea niciun efort pentru a-şi întreţine familia.

            În data de 9 octiombrie 2010, cunoscând că fiul său, B .C., se droghează împreună cu victima G.P., într-o locuinţa din comuna Glina, inculpatul Bălaşa a hotărât să trimită câteva persoane de încredere care să o agreseze, pentru ca aceasta să întrerupă relaţiile de prietenie cu fiul său.

            În acest sens, el a apelat la inculpaţii Georgescu, Dungă, Voinea, Vasile şi Lupă, toţi fiind apropiaţi ai acestuia şi persoane de încredere, pe care i-a instruit să poarte cagule, pentru a nu fi recunoscuţi, să se înarmeze, iar în momentul în care vor pătrunde în locuinţă să strige „Poliţia!”.

            Aceştia s-au deplasat la imobilul în care se aflau victima G. P. şi martorul B.C.,  şi, după ce l-au imobilizat pe cel din urmă, au lovit-o în mod repetat cu bâte din lemn pe victima G.P., în zona capului şi a membrelor, leziunile traumatice suferite provocându-i acesteia decesul la data de 15 octombrie 2010.

Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Bucureşti. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.