Acasă Uncategorized Bucureşti: Unităţile sanitare care cer transformarea în cămine pentru vârstnici vor avea...

Bucureşti: Unităţile sanitare care cer transformarea în cămine pentru vârstnici vor avea asigurată finanţare de la data încheierii contractului

DISTRIBUIȚI

99955 – 07042011 – Executivul a aprobat, la propunerea Ministerului Sănătăţii, Hotărârea de Guvern pentru modificarea art. 5 alin. (4) din Hotărârea de Guvern nr. 212/2011 pentru aprobarea Programului de interes naţional ” Dezvoltarea reţelei de cămine pentru  persoanele vârstnice”.

Prin această modificare, se sprijină continuitatea activităţii unităţilor care participă la Programul de interes naţional ”Dezvoltarea reţelei de cămine pentru  persoanele vârstnice”, după data de 31 martie 2011, prin asigurarea finanţărilor necesare funcţionării acestora.

Până la acestă prevedere,  legislaţia prevedea ca pentru autorităţile administraţiei publice locale care depun solicitarea de finanţare după data de 31 martie 2011, finanţarea să se realizeze începând cu data de întâi a lunii următoare datei de încheiere a contractului. În aceste condiţii, pot apărea situaţii în care unităţile care intră în program să rămână fără finanţare pentru o perioadă de o lună.

Conform noii prevederi, unităţile sanitare reprofilate care solicită transformarea în cămine pentru persoane vârstnice vor beneficia de finanţare de la data încheierii contractului.

După 1 aprilie 2011, încă patru consilii locale au depus cerere de accesare a Programului de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoane vârstnice”: Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Consiliul Local Ghimpaţi (Giurgiu), Consiliul Local al comunei Truşeşti ( Botoşani) şi Consiliul Local Lipova (Arad). Acestea se adaugă celor şapte unităţi sanitare care au intrat în program. Este vorba despre Spitalul Comunal Vintilă Vodă (Buzău), Spitalul de Boli Cronice Bocşa (Caraş Severin), Spitalul Orăşenesc Roznov( Neamţ), Spitalul de Boli Cronice Cehu Silvaniei (Sălaj), Centrul de Sănătate Cervenia (Teleorman), Centrul de Sănătate Furculeşti (Teleorman), Spitalul de Cronici Dr. I.T. Nicolescu Tutova (Vaslui). – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.