Acasă Uncategorized Berlin: Germania îşi închide toate centralele nucleare până în 2022

Berlin: Germania îşi închide toate centralele nucleare până în 2022

DISTRIBUIȚI

  101352 – 30052011 –  Germania va inchide ultimul reactor nuclear in 2022, devenind astfel prima putere industriala care va renunta la energia atomica, a declarat luni ministrul Mediului. Marea majoritate a celor 17 reactoare germane nu vor mai fi in functiune pana la sfarsitul anului 2011, iar ultimele trei vor mai functiona pana la sfarsitul anului 2022 cel tarziu, a detaliat ministru, Norbert Röttgen, care a numit decizia „ireversibila”, conforma Euractiv. 

Germania are 17 reactoare nucleare pe teritoriul sau, dintre care opt nu sunt in

 prezent conectate la reteaua de energie electrica. Tara trebuie sa gaseasca, pana la sfarsitul anului 2022, o modalitate de a acoperi 22% din nevoile sale de energie electrica. Retragerea permanenta a celor 17 reactoare nucleare germane in jurul anului 2022 este aproape de o revenire la programul stabilit la inceputul anilor 2000 de coalitia sociali-democrati/verzi.

 

Cancelarul german a votat la sfarsitul anului 2010 pentru o extindere de 12 ani, in medie, a exploatarii reactoarelor din tara, cauzand un focar de pozitii anti-nucleare in toata Germania.

Dupa „dezastrul japonez de dimensiuni apocaliptice”, cancelarul german a sustinut ca situatia Japoniei a marcat in mod semnificativ debutul unei noi ere in domeniul energiei. Berlinul a decis, dupa accidentul de la Fukushima, sa opreasca activitatea a 17 dintre reactoarele nucleare ale tarii, pentru efectuarea unor controale tehnice amanuntite.Pe 23 martie, cancelarul spunea ca „va fi cu atat mai bine, cu cat vom incheia mai repede cu energia atomica”.

Ministrul german al Economiei, Rainer Bruederle, declara recent ca renuntarea imediata la energia nucleara ar antrena costuri si pierderi de 1-2 miliarde de euro pe an specificand insa ca o suma clara este greu de inaintat, potrivit AFP. Guvernul german va renunta in totalitate la productia de energie nucleara pana in 2020, procesul urmand sa se deruleze gradual. – – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.