Acasă Politic Beijing: Discutii romano-chineze pentru reasezarea colaborarii bilaterale pe coordonatele secolului 21

Beijing: Discutii romano-chineze pentru reasezarea colaborarii bilaterale pe coordonatele secolului 21

DISTRIBUIȚI

103210 – 11082011- Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a avut joi o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Populare Chineze, Yang Jechi, prilej cu care cei doi oficiali au trecut în revistă o serie de subiecte de pe agenda bilaterală şi internaţională.

Şeful diplomaţiei române a propus părţii chineze conlucrare pentru aşezarea colaborarării bilaterale pe coordonatele secolului 21, sub diverse aspecte concrete: relaţii diplomatice, relaţii internaţionale, conlucrare economică, întrajutorare în forurile internaţionale, raporturi interumane.

Teodor Baconschi a subliniat că MAE a creat şi coordonează un grup de lucru interministerial, cu scopul de a urmări selecţia şi implementarea propunerilor de cooperare cu partea chineză, cu accent pe palierul economic. Ministrul Baconschi a propus, de asemenea, intensificarea contactelor între cele două ţări la nivelul persoanelor: prin turism, cultură, sport, deschiderea de institute culturale în urma semnării acordului în acest sens între cele două ţări, prin stabilirea unor legături aeriene directe, prin acordarea reciprocă de burse, prin stagii ale unor tineri diplomaţi în ministerul de externe al celeilalte ţări. „Scopul acestui program este ca românii şi chinezii să se cunoască aşa cum sunt ei astăzi şi cum abordează problemele cu care se confruntă ţările lor şi lumea contemporană”, a declarat Teodor Baconschi.

La rândul său, ministrul de externe chinez, Yang Jechi a propus un program de acţiune complex, din care a detaliat trei aspecte prioritare: menţinerea intensităţii şi prezenţei schimburilor de vizite între China şi România, la nivel cât mai înalt şi orientarea spre rezultate concrete, promovarea şi coordonarea schimburilor economice şi, nu în ultimul rând, promovarea schimburilor culturale şi pe linie de tineret şi turism. Ministrul chinez a exprimat satisfacţia faţă de sprijinul reciproc în susţinerea unor candidaţi români şi chinezi în instituţiile din sistemul ONU şi formulat speranţa unei apropieri de vederi tot mai pronunţate cu Uniunea Europeană în prezenţa celui de-al 14-lea Summit UE – China din luna septembrie 2011.

Cei doi miniştri au fost de acord că sunt necesare eforturi de ambele părţi pentru a atinge obiectivul ajungerii la un consens între China şi UE în privinţa tuturor problemelor sensibile aflate pe agendă.

Ministrul român de externe i-a reiterat omologului său chinez invitaţia de a face o vizită oficială în România. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.