Acasă Politic Bucuresti: Deputatul Cristina Ancuta Pocora a nascut o fetita de nota 10

Bucuresti: Deputatul Cristina Ancuta Pocora a nascut o fetita de nota 10

DISTRIBUIȚI

103437 – 22082011– Deputatul PNL Cristina Ancuţa Pocora a născut, luni, în jurul orelor 10.00, o fetiţă de 3,080 Kg şi 49,5 cm, potrivit unui comunicat de presă al deputatului PNL.

Fetiţa, al cărei nume este Sophia Maria, a primit nota 10 la naştere. ”Este un copil perfect. Alt cuvânt nu cred să se fi inventat vreodată pentru a vorbi despre minunăţia cu care am fost binecuvântaţi. Ea ne dă un nou sens vieţii”, a declarat la scurt timp după naştere Cristina Ancuţa Pocora.

Deputatul liberal a precizat că deşi a născut nu îşi va neglija serviciul, urmând să stea doar în concediul post-natal, nu şi în cel pentru creşterea şi  îngrijirea copilului. ”Atunci cand m-au ales, ialomiţenii m-au desemnat reprezentantul lor în Parlament. Asa că, daca ar fi, în timpul concediului meu, nu ar mai avea cine să le apere interesele. De aceea voi sta doar în concediul post-natal, obligatoriu legal, şi nu-mi voi lua concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului. Cu toate acestea, nu-mi voi lăsa de izbelişte fetiţa. O voi alăpta cât pot de mult şi, dacă va fi nevoie o voi aduce cu mine şi în Camera Deputaţilor sau în Colegiu, în Feteşti, Ţăndărei sau în comune. Bunicile micuţei au promis, totuşi, că ne vor da o mână de ajutor!”, a  mai spus Cristina Ancuţa Pocora. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.