Acasă Politic Sibiu: Ministrul Mediului pune conditii suplimentare pentru aprobarea proiectului Rosia Montana

Sibiu: Ministrul Mediului pune conditii suplimentare pentru aprobarea proiectului Rosia Montana

DISTRIBUIȚI

103529 – 25082011– Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, are cerinţe suplimentare pentru a aproba Exploatarea auriferă de la Roşia Montană. „Am avut un comunicat de presă foarte amplu în care chiar am dorit să lămuresc toate problemele, toate detaliile de la începutul proiectului din 2004. În 2006 -2007 au avut loc dezbaterile, a fost suspendat certificatul de urbanism şi, în urma aprobării unui nou certificat am fost obligat conform legislaţiei să reluăm procedura. În momentul de faţă am cerinţe suplimentare, şi nu de azi de ieri. Eu când am preluat ministerul nu am spus altceva decât că nu o să-mi dau acordul pentru Roşia Montană decât dacă o să fiu convins sută la sută că nu va dăuna mediului”, a precizat Borbely, joi, la Sibiu.

 

 

„Nu s-a inventat până acum şi nu există, din păcate, la asemenea mine de aur o altă tehnologie decât cea bazată pe cianuri. Dar am fost în Suedia, ţară care recunoscută pentru apărarea mediului. Suedia are patru mine de aur. Au un sistem prin care reduc cantitatea de cianură atunci când ajunge în batal pentru că aici este problema cea mai importantă. În afara Uniunii Europene cantitatea admisă în batal este de 50, în UE 10, iar investitorul de la Roşia Montană a propus 5″, a spus Borbely, adăugând că a solicitat investitorului de la Roşia Montană să reducă şi această cantitate.

„Vom avea discuţii săptămânile următoare cu investitorul. Eu vreau să fiu convins că atunci când ajunge sterilul în batal nu mai există niciun pericol pentru mediu. Numai în acest caz voi da aprobarea. Ar mai fi câteva prevederi, să pună banii mai repede pentru renaturarea terenului şi să nu dispară compania, cum a fost la Baia Mare: În plus, eu cred că ar trebuie renegociat contractul încheiat cu investitorul. Cred că Ministerul Economiei ar trebui să se uite peste acest contract. Sunt anumite clauze care pot fi renegociate. Deci, în acest moment, Roşia Montană este o problemă deschisă şi vor mai trece luni de zile până când finalizăm analiza în Consiliul Tehnic”, a mai spus Laszlo Borbely.

În urmă cu două zile, Borbely a arătat, într-un comunicat, că Ministerul Mediului va propune Guvernului spre avizare proiectul Roşia Montană doar în cazul în care investitorul va respecta cele mai bune practici în ceea ce priveşte mineritul.

Ministrul Mediului şi Pădurilor a fost prezent joi la Sibiu la deschiderea Festivalului Interanţional al Silvicultorilor. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.