Acasă Politic Bucuresti: Modelul romanesc de promovare a portalului European dedicat Justitiei, exemplu de...

Bucuresti: Modelul romanesc de promovare a portalului European dedicat Justitiei, exemplu de bune practici in UE

DISTRIBUIȚI

104082 – 16092011- Modul în care România, reprezentată de Ministerul Justiţiei (M.J.), a ales să susţină şi să promoveze portalul european dedicat Justiţiei a devenit exemplu de bune practici la nivelul Statelor Membre, anunţă Ministerul Justiţiei (MJ). Astfel, în cadrul reuniunii experţilor care fac parte din grupul de lucru de la nivelul Comisiei Europene cu privire la Portalul e-Justice, au fost prezentate statistici referitoare la numărul de vizitatori care au accesat informaţiile postate pe acest portal. Conform acestor date, în august 2011, au existat 20.000 de vizitatori unici, cea mai mare parte a acestora fiind din România. În aceste condiţii, modul în care România a ales să promoveze portalul, prin postarea unor bannere promoţionale pe site-ul Ministerului Justiţiei şi Portalul instanţelor de judecată, pe site-ul Registrului Insolvenţei, dar şi prin includerea adresei de web în e-mail-urile oficiale transmise, inclusiv prin prezentarea facilităţilor oferite de portal în cadrul acţiunilor la care reprezentanţii MJ au luat parte, a fost dat ca exemplu celorlalte State Membre. Eficienţa sistemului de promovare ales de România a determinat celelalte State Membre să anunţe adoptarea de măsuri similare.

Portalul E-Justice reprezintă iniţiativa comună a Consiliului Uniunii Europene, a Comisiei Europene şi a Statelor Membre şi este intenţionat a fi un punct unic de acces privind întregul sistem al e-justiţiei europene – „one-stop shop for justice”. Portalul a fost lansat în data de 16 iulie 2010 şi oferă informaţii referitoare la domeniul justiţiei, de la nivelul Uniunii Europene şi al Statelor Membre. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.