Acasă Politic Bucuresti: Sedinta comuna a guvernelor Romaniei si Republicii Moldova va avea loc...

Bucuresti: Sedinta comuna a guvernelor Romaniei si Republicii Moldova va avea loc in noiembrie

DISTRIBUIȚI

104230 – 22092011 – Prim-ministrul Emil Boc a avut joi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu premierul Guvernului Republicii Moldova, Vlad Filat, în cadrul căreia au fost abordate aspecte privind cooperarea bilaterală. Cei doi şefi de guvern au convenit asupra organizării unei şedinţe comune a celor două cabinete, în luna noiembrie, “pentru evaluarea proiectelor în derulare şi pentru demararea altora noi”, după cum a precizat premierul Emil Boc. Şeful Executivului roman l-a felicitat pe omologul său, Vlad Filat, pentru “menţinerea traiectoriei europene a Republici Moldova” şi, la rândul său, premierul Vlad Filat a mulţumit autorităţilor române pentru “ajutorul necondiţionat şi sincer acordat Republicii Moldova, pe parcursul timpului”.

 

 

De asemenea, şeful Executivului de la Chişinău a anunţat că  vor fi reluate negocierile oficiale în vederea soluţionării conflictului transnistrean. “Suntem pregătiţi, pe fiecare domeniu, cu argumente pertinente şi suficiente pentru ca aceste negocieri să fie cu rezultate pozitive. Vreau să mulţumesc României pentru sprijinul acordat în acest proces”, a afirmat premierul Republicii Moldova.

          În cadrul întrevederii, cei doi prim-miniştri au trecut în revistă proiectele comune în domeniile politic şi energetic, precum şi stadiul de implementare al Acordului privind programul de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova.

Întrevederea premierului Emil Boc cu omologul său moldovean a avut loc în contextul deschiderii cursurilor Universităţii de vară organizată de Reţeaua European Ideas Network a Grupului Partidului Popular European.

Din delegaţia română au mai făcut parte ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, secretarii de stat Ştefania Ferencz, directorul de cabinet al primului-ministru, Bogdan Aurescu, Ministerul Afacerilor Externe, Ioana Muntean, purtător de cuvânt al Guvernului, Eugen Tomac, şeful Departamentului pentru Românii de Pretutindeni şi senatorul PDL, Viorel Badea.

Din delegaţia Republicii Moldova au mai făcut parte viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă,  Ambasadorul Republicii Moldova în România, Iurie Reniţă. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.