Acasă Politic Bucuresti: ITM Ilfov face controale noaptea si in zilele libere

Bucuresti: ITM Ilfov face controale noaptea si in zilele libere

DISTRIBUIȚI

104539 – 05102011 –   Identificarea angajatorilor care folosesc personal fără forme legale de angajare si luarea măsurilor care se impun pentru respectarea de către aceştia a prevederilor legale, atât în domeniul relaţiilor de muncă, cât şi al securităţii şi sănătăţii în muncă, reprezintă principalul obiectivul al controalelor efectuate de ITM Ilfov, în campaniile desfăşurate zilnic. ITM Ilfov a început acţiuni de control în vederea depistări muncii ’’la negru,’’astfel încât, au fost verificate societăţi comerciale de pe raza judeţului Ilfov în fiecare zi a lunii septembrie a. c. Au fost efectuate 358 de controale de către echipele mixte de control formate din inspectori de muncă din cadrul ITM Ilfov şi reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Ilfov,

 

Inspectoratului de Poliţie al Judetului Ilfov şi Gărzii Financiare Ilfov.

Au fost aplicate 364 sanctiuni contraventionale, din care 61 amenzi, în valoare totală de 555.800 lei. (290.000 lei pentru munca fără forme legale de angajare). Din verificările efectuate s-au identificat pe parcursul lunii septembrie, 77 persoane fără a avea întocmite contracte individuale de muncă. De asemenea, au fost depistati şapte angajatori desfăşurând activitate în sectorul construcţii care aveau la muncă mai mult de cinci persoane fără forme legale de angajare. Savârşirea acestei infracţiuni atrage răspunderea penală a angajatorilor, astfel încât ITM Ilfov a întocmit documentaţia necesară şi a sesizat organele de cercetare penală pentru cele cinci societăţi comerciale de pe raza judeţului Ilfov, la care au fost depistate în total un număr de 36 persoane care prestau activitate fără a avea forme legale de angajare.

Au fost sancţionte 233 de societăţi comerciale, iar inspectorii de muncă din cadrul serviciului securitate şi sănătate în muncă, constatând pericole iminente, au sistat activitatea a două dintre ele.

Lunar, în cadrul campaniilor locale iniţiate de ITM Ilfov sunt organizate şi acţiuni de control care se desfăşoară atât pe timpul nopţii, în intervalul orar 22.00-6.00, cât şi în zilele de repaus săptămânal. Totodată, se fac verificări în domeniile de activitate cu o incidenţă mai mare în înregistrarea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare, prevenirea si combaterea exploatarii tinerilor(15-18 ani) prin muncă. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.