Acasă Politic Bucuresti: Inghetarea pensiilor a devenit lege

Bucuresti: Inghetarea pensiilor a devenit lege

DISTRIBUIȚI

105371 – 08112011 – Camera Deputaţilor a adoptat, , o ordonanţă care prevede îngheţarea pentru anul viitor a pensiilor şi salariilor. Aceasta ar fi valabilă până în 2013.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 146 voturi pentru, 104 voturi împotrivă şi 4 abţineri, ordonanţa de urgenţă 80/2010 care cuprinde amendamente ale Comisiei de buget potrivit cărora anul viitor pensiile şi salariile vor fi îngheţate, potrivit Antena 3.

Deputaţii au adoptat un articol care prevedea indexarea cu 50% din rata inflaţiei.

Unele dintre amendamentele depuse aparţin ministrului Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.

Astfel, un amendament al lui Ialomiţianu adoptat de plen prevede că în anul 2012 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariile funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.

Potrivit unui alt amendament al ministrului Finanţelor, în anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.

Comisia de buget a discutat, luni seară, în regim de urgenţă, această ordonanţă, după ce deputaţii coaliţiei din comisie s-au întâlnit cu premierul Emil Boc şi cu ministrul Muncii şi cel al Finanţelor.

Camera Deputaţilor este forul decizional în privinţa acestui act normativ. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.