Acasă Politic Bucuresti: Ministerul Apararii a trimis ajutoare asistatilor sociali din Valea Strezii afectati...

Bucuresti: Ministerul Apararii a trimis ajutoare asistatilor sociali din Valea Strezii afectati de incendiu

DISTRIBUIȚI

106374 – 16122011 – Prin ordin al ministrului Apărării Naţionale Gabriel Oprea, au fost transferate în regim de urgenţă primăriei comunei Poseşti, judeţul Prahova, ajutoare constând în materiale de resortul hrănirii şi cazării, îmbrăcăminte şi alimente.

„Transferul, efectuat cu titlu de gratuitate, în conformitate cu HG nr. 809/1994 şi HG nr. 1470/2005, are drept scop ajutorarea persoanelor asistate social de către primărie, aflate în grija şi ocrotirea Asociaţiei Pro Vita, în tabăra din Valea Screzii, judeţul Prahova, ca urmare a distrugerilor suferite la o serie de clădiri şi facilităţi ale taberei, după incendiul din data de 13 decembrie a. c. Astfel, persoanele asistate social vor beneficia de  zece bucătării izoterme, o bucătărie rulantă auto, două corturi militare, veselă, alimente şi articole de îmbrăcăminte, care au fost transportate la Poseşti cu trei camioane ale Comandamentului Logistic Întrunit. De asemenea, prin contribuţia benevolă a personalului M.Ap.N., au fost oferite persoanelor asistate social din evidenţa autorităţilor locale din Poseşti aproximativ 400 de pachete cu produse tradiţionale de Crăciun.

Primăria comunei Poseşti, unde funcţionează Asociaţia Pro Vita, a solicitat sprijinul MApN pentru ajutorarea persoanelor afectate de incendiul din dimineaţa zilei de 13 decembrie. Această organizaţie non-guvernamentală, non-profit şi apolitică are în grijă în prezent peste 400 de asistaţi. Printre aceştia se află copii plasaţi de Direcţia pentru Protecţia Copilului Prahova, familii monoparentale cu peste opt copii, mame cu dizabilităţi care au între 1 şi 6 copii, bătrâni în vârstă de peste 80 de ani, tineri care au împlinit vârsta de 18 ani şi au fost nevoiţi să părăsească orfelinatele, copii ai străzii recuperaţi”, se arată într-un comunicat al Minioaterului Apărării. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.