Acasă Politic Bucureşti: PDL reclamat în Europa pentru că fortează comasarea alegerilor

Bucureşti: PDL reclamat în Europa pentru că fortează comasarea alegerilor

DISTRIBUIȚI

106022 – 05122011 – Vicepreşedintele PSD, Rovana Plumb, a anunţat că USL va denunţa către forurile internaţionale intenţia PDL de comasare a alegerilor, pe care a calificat-o drept ”un atac flagrant la adresa democraţiei”. „PDL nu se dezminte în a demonstra tuturor că este un partid dominat de tendinţe dictatoriale. Pentru că nu poate accepta ideea unor alegeri la termen, organizate în mod corect şi conform legii, lansează un nou atac flagrant la adresa democraţiei, propunând comasarea acestora. Este de înţeles că vor să amâne pe cât posibil confruntarea cu poporul român, pe care l-au batjocorit în toți aceşti ani, dar este nepermis să calce în picioare principiile democratice pentru a-şi îndeplini acest deziderat meschin.

Nu vom sta pe margine şi vom face tot posibilul ca Europa să afle despre aceste grave derapaje.”, a dat asigurări Rovana Plumb.

Vicepreşedintele PSD a ţinut să precizeze că nu este pentru prima dată când „PDL atacă instituţia alegerilor libere”. ”Avem toate motivele să denunţăm abuzurile PDL. Să nu uităm de jaful comis de acelaşi partid la alegerile parţiale organizate vara aceasta la Neamţ. Dacă nu luăm atitudine şi nu cerem intervenţia forurilor internaţionale, riscăm ca alegerile viitoare să se transforme într-o reeditare a fraudei masive comise de PDL la Neamţ, doar că la scară naţională”, spune Rovana Plumb. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.