Acasă Politic Iaşi: Acţiune de amploare a DIICOT, SRI şi FBI

Iaşi: Acţiune de amploare a DIICOT, SRI şi FBI

DISTRIBUIȚI

 General al Armatei ucrainiene retinut la Iasi pentru fraude bancare – 106198 – 11122011 – Un general ucrainian, Valeriu Gaichuk, director al ITR Europe TV Channel, un israelian şi un cetăţean din Republica Moldova au fost reţinuţi de DIICOT, la Iaşi, pentru fraude bancare. Valeriu Gaichuk  este general-locotenent, în rezervă,  în armata ucrainiană, doctor al Florida International University, cavaler al ordinului de Malta şi amic al fostului preşedinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, şi al preşedintelui Ucrainei, Viktor Yushenko, lângă care apare în anumite fotografii.

Cei trei au fost prinşi în flagrant-delict în timp ce încercau să scoată un milion de dolari dintr-o bancă. DIICOT, care a colaborat la acest caz cu SRI şi FBI, susţine că aceştia formau o reţea care se ocupa cu spălarea de bani şi fraude bancare. Ei obţineau informaţii despre conturile unor persoane din Italia şi SUA şi apoi fie scoteau bani din bancă, direct din conturile respective, fie transferau sume importante în conturile lor, pe care le ridicau ulterior.

În urmă cu o săptămână, cei trei au încercat să retragă din bancă 400.000 de euro, iar acum voiau să scoată un milion de dolari. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.