Acasă Politic Catalin Ivan: “Apelul CE catre Ungaria ar trebui sa fie un avertisment...

Catalin Ivan: “Apelul CE catre Ungaria ar trebui sa fie un avertisment şi pentru regimul Basescu”

DISTRIBUIȚI

106978 – 13012012 – Cătălin Ivan, liderul europarlamentarilor PSD, salută acţiunea Comisiei Europene (CE) de a lansa un avertisment către Guvernul maghiar pentru derapajele nedemocratice şi atrage atenţia asupra faptului că acesta ar trebui să reprezinte şi un semnal de alarmă pentru actuala putere din România.

„Îmi declar susţinerea fermă şi sprijinul necondiţionat faţă de decizia Comisiei Europene de avertizare a guvernului de la Budapesta. Noua Constituţie adoptată în Ungaria, alături de alte câteva legi care au intrat în vigoare la începutul acestui an, pun în pericol funcţionarea democratică a mai multor instituţii! Acest lucru nu poate fi trecut cu vederea de Uniunea Europeană, o entitate ale cărei reguli trebuie respectate de către toate statele membre. De aceea, consider că apelul Comisiei Europene adresat Guvernului Viktor Orban este nu doar binevenit, dar necesar!”, susţine Cătălin Ivan.

Totodată, Cătălin Ivan declară că recenta poziţie a Comisiei Europene ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru regimul Băsescu şi să le dea de gândit guvernanţilor înainte să pună în aplicare noi măsuri care ameninţă democraţia.

Eurodeputatul PSD explică faptul că situaţia Ungariei este foarte asemănătoare cu cea a României din acest punct de vedere: „Mă îngrijorează că Executivul din România nu este deloc departe de situaţia Ungariei. Nu numai că regimul Băsescu împărtăşeşte aceleaşi principii anti-democratice cu cel maghiar, dar partidul de guvernământ încearcă necontenit, prin abuz şi minciună, să-şi asume întreaga putere. Dacă nu-i oprim şi nu ne opunem cu vehemenţă, Parlamentul va deveni o simplă anexă a Palatului Victoria, care deja este o anexă a Palatului Cotroceni!”, afirmă Ivan în completare. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.