Acasă Politic Bucuresti: Legea lustratiei este neconstitutionala

Bucuresti: Legea lustratiei este neconstitutionala

DISTRIBUIȚI

109100 – 28032012 – Curtea Constituţională a decis miercuri că Legea lustraţiei este neconstituţională deoarece impune restricţii ale unor drepturi pentru o perioadă de cinci ani persoanelor care au ocupat diverse funcţii în regimul comunist. Pe 28 februarie, Parlamentul a adoptat Legea lustraţiei în absenţa opoziţiei, care se află în grevă parlamentară. Legea lustraţiei impune restricţii ale unor drepturi pentru o perioadă de cinci ani persoanelor care au ocupat diverse funcţii în regimul comunist. Actul normativ prevede că persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv ale regimului comunist nu vor putea fi numite în funcţii pentru cinci ani consecutiv. Printr-un amendament propus de UDMR la votul în plen, în categoria persoanelor lustrabile au fost introduse

şi cele care au avut calitatea de procuror în regimul comunist.

Forma în care a fost adoptată legea de către Parlament vine după decizia din 7 iunie 2010 a Curţii Constituţionale (CC), care a declarat actul neconstituţional, apreciindu-l excesiv în raport cu scopul legitim urmărit, deoarece nu permite individualizarea măsurii.

Actul normativ în foma din 2010, în opinia Curţii Constituţionale, instituia o prezumţie de vinovăţie şi o adevărată sancţiune colectivă, bazată pe o culpabilizare generică făcută pe criterii politice.

Curtea Constituţională consideră că lustraţia se poate constitui ca reper moral, de rememorare a ororilor comunismului, dar şi ca măsură temporară de excludere de la funcţiile de conducere a unor autorităţi şi instituţii publice a persoanelor care au lucrat sau colaborat cu regimul comunist. Lustraţia nu înseamnă, însă, epurare sau răzbunare pentru alegeri ideologice greşite ori accidente biografice, ci încercarea de regăsire a demnităţii şi încrederii, precum şi redarea autorităţii instituţiilor fundamentale ale statului. Lustraţia accetuează mai ales principiul responsabilităţii în exercitarea demnităţilor publice, arăta CC.

Legea a fost retrimisă Parlamentului pentru corectare, însă actul a fost din nou reclamat ca fiind neconstituţional. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.