– 108697 – 13032012 – Guvernul a aprobat Statutul de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială. Actul normativ reglementează atribuţiile specifice, precum şi structura organizatorică, numărul de posturi şi parcul normat de autoturisme, pentru Agenţie şi pentru agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene şi a municipiului Bucureşti. ANPIS funcţionează cu 1.438 de posturi, finanţate de la bugetul de stat, funcţionari publici şi personal contractual, din care 87 de posturi pentru aparatul central şi 1.351 de posturi pentru agenţiile teritoriale.Actul normativ stabileşte că Agenţia
este condusă de un director general, numit prin ordin al ministrului Muncii, în condiţiile legii, prin statut fiind reglementate şi atribuţiile acestuia, conform noului domeniu de activitate. De asemenea, activitatea de inspecţie socială se va organiza la nivel de Direcţie de Inspecţie Socială având în componenţă două servicii, respectiv Serviciul Control Beneficii Sociale, Planificare, Organizare şi Monitorizare a Activităţii de Inspecţie şi Serviciul Control Calitate Servicii Sociale, Strategii, Sinteze şi Metodologia Activităţii de Inspecţie Socială, ce vor avea rolul de a controla evalua şi îndruma activităţile aferente sistemului de beneficii de asistenţă socială şi sistemul de servicii sociale elaborând proceduri unitare, instrumente de lucru, ghiduri necesare desfăşurării într-un cadru corespunzător a activităţii de inspecţie socială. Informaţii de backgroundANPIS este organizată şi funcţionează, începând cu data de 1 ianuarie 2012, prin preluarea atribuţiilor de inspecţie socială ale Direcţiei Generale de Inspecţie Socială din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Astfel a fost creat un sistem naţional unitar, atât pentru plata şi managementul tuturor beneficiilor de asistenţă socială acordate, cât şi pentru controlul acestora.Autorităţile pot avea o imagine de ansamblu a tuturor beneficiilor de asistenţă socială acordate, precum şi o evidenţă a beneficiarilor, ceea ce conduce la posibilitatea anticipării unor eventuale probleme sociale şi la adoptarea unor strategii şi politici sociale adaptate realităţii. – www.promptmedia.ro