Acasă Politic Constanta: Seful Garzii Financiare Constanta a demisionat

Constanta: Seful Garzii Financiare Constanta a demisionat

DISTRIBUIȚI

108484 – 06032012 – Directorul Gărzii Financiare Constanţa, Cristian Radu, a anunţat, marţi, că s-a suspendat din funcţie din motive personale, susţinând că intenţionează să candideze ca independent la Primăria Mangalia.

„Am luat decizia de a mă suspenda din această funcţie din motive exclusiv de ordin personal. Precizez că decizia îmi aparţine în totalitate, fără a exista vreo legătură cu activitatea desfăşurată până acum. Pe perioada suspendării, care este de şase luni, conducerea instituţiei va fi asigurată de Mihai Ovidiu – comisar şef divizie”, a declarat Cristian Radu, potrivit Realitatea Tv.

El a mai spus că în perioada în care s-a aflat la conducerea Gărzii Financiare Constanţa nu s-au făcut presiuni politice asupra sa.

Ulterior, Cristian Radu a declarat că s-a suspendat din funcţia de director al Gărzii Financiare Constanţa întrucât intenţionează să candideze la Primăria Mangalia.

„Voi candida ca independent la Primăria Mangalia şi intenţionez să câştig. Doresc să reprezint cât mai bine locuitorii oraşului în care am crescut şi m-am format şi ştiu că ei sunt nemulţumiţi de modul în care a fost condusă Mangalia în ultimii 20 de ani”, a declarat Cristian Radu. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.