Acasă Politic Bucuresti: Intalnire intre membrii Comisiei pentru buget si reprezentantii FMI

Bucuresti: Intalnire intre membrii Comisiei pentru buget si reprezentantii FMI

DISTRIBUIȚI

109971 – 07052012 – Membrii Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor se întâlnesc luni, începând cu orele 15.00, cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jeffrey Franks.

„Comisia de buget, finante si banci din Camera Deputatilor va avea o intalnire cu reprezentantii FMI, ai Comisiei Europene si Bancii Mondiale in cursul zilei de luni, ocazie cu care vor fi discutate probleme ce tin de linia acordului incheiat cu FMI si va fi si o privire de ansamblu asupra efectelor crizei financiare la nivelul statelor europene. Este o intalnire traditionala pe care o avem cu FMI, pentru ca, de cand am preluat conducerea acestei comisii, am creat deschidere catre dialogul cu institutiile financiare europene si mondiale”, a declarat, duminica, Maria Eugenia Barna, presedintele Comisiei. Aceasta a subliniat ca dialogul cu FMI a fost intotdeauna constructiv, de multe ori membrii comisiei afland mai multe de la reprezentantii institutiilor internationale decat de la Guvern. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.