Acasă Politic Harghita: Director de la Finantele Publice Harghita, in incompatibilitate

Harghita: Director de la Finantele Publice Harghita, in incompatibilitate

DISTRIBUIȚI

110326 – 21052012 – Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţă că a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către Kedves Emeric, director executiv în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Harghita.

Potrivit ANI, Kedves Emeric se află, începând cu data de 25 mai 2010, în stare de incompatibilitate, întrucât a deţinut, simultan cu funcţia de director executiv în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Harghita, şi funcţia de cenzor în cadrul S.C. Evo-Csik s.r.l., încălcând, astfel, dispoziţiile art. 96, alin. (1) din legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.

În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicţia de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unei stări de incompatibilitate.

Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilităţii, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.