Acasă Politic Bucuresti: Peste 19.500 de detinuti au votat la referendum

Bucuresti: Peste 19.500 de detinuti au votat la referendum

DISTRIBUIȚI

112140 – 30072012 –În data de 29 iulie 2012, cu ocazia organizării referendumului naţional, un număr de 19.554 de persoane private de libertate şi-au exprimat dreptul de vot prin intermediul urnelor speciale puse la dispoziţie de către reprezentanţii secţiilor de votare, potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

.În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare şi cu prevederile cuprinse în hotărârile Biroului Electoral Central, persoanele custodiate în unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor care au beneficiat de dreptul de a vota au fost: persoanele arestate preventiv, inclusiv cele condamnate prin hotărârea primei instanţe, persoanele condamnate care nu au fost lipsite de exercitarea drepturilor electorale prin hotărârea judecătorească şi persoanele faţă de care s-a dispus măsura educativă a internării într-un centru de reeducare care au împlinit vârsta de 18 ani.De asemenea, menţionăm că persoanele private de libertate care au votat au îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare.Cu ocazia desfăşurării referendumului naţional din data de 29 iulie 2012, în unităţile penitenciare au participat la procedura derulată atât reprezentanţi mass-media, cât şi alţi observatori interni şi nu au fost înregistrate incidente”, se maia arată în comunicat. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.