Acasă Politic București: PDL a făcut plângere penală împotriva șefilor SGG și MO

București: PDL a făcut plângere penală împotriva șefilor SGG și MO

DISTRIBUIȚI

pdl1112354 – 08082012 – Conducerea PDL a făcut plângere penală potriva secretarului general al Guvernului, Ioan Moraru, şi a directorului general al Monitorului Oficial, Adriana Costescu, pentru abuz în serviciu întrucât cei doi au refuzat să publice o erată a Curții Constituționale.

Sulfina Barbu, vicepreședinte al PDL, a declarat că această erată clarifica procedura de transmitere a listelor electorale care au stat la baza organizării referendumului din 29 iulie a.c.. ”Mă refer la trei rânduri din decizia Curţii privind respingerea constestaţiilor referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din 29 iulie”, a precizat Barbu. Ea a mai spus că presiunile Guvernului Ponta asupra Curţii Constituţionale continuă şi că Monitorul Oficial este folosit în interesul USL.

“Cerem Guvernului Ponta să publice deîndată această erată transmisă de Curtea Constituţională şi cerem să trimită listele electorale care au stat la baza organizării referendumului din 29 iulie către Curtea Constituţională, aşa cum a fost cerut în decizie de către Curte. Mai cerem Guvernului Ponta să nu mai folosească instituţiile statului pentru interesele proprii ale USL şi să nu mai prelungească criza politică pe care au generat-o”, a precizat Barbu.

În cele din urmă, se pare că erata cu pricina a fost publicată în Monitorul Oficial. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.