Acasă Politic Hidroelectrica activeaza din nou clauza de forță majoră

Hidroelectrica activeaza din nou clauza de forță majoră

DISTRIBUIȚI

 – Camera de Comerţ şi Industrie a României a emis „Avize de existenţă a cazului de forţă majoră” în toate contractele de furnizare a energiei electrice încheiate de Hidroelectrica SA. Clauza de forţă majoră va deveni efectivă pentru toate cele 23 de contracte ale societăţii, începând cu data de 7 august ora 0,00.

Pentru cele 6 contracte, încheiate pe bursa OPCOM la 31 iulie 2012 şi care intră în vigoare în 10 august 2012, a fost depusă documenţatia pentru obţinerea avizelor de forţă majoră.

Avocatul Remus Borza, administratorul judiciar al companiei,a anunţat că această situaţie ar putea dura câteva luni și că încetarea acestei situații s-ar putea produce prin luna octombrie 2012.

Debitele Dunării sunt în prezent cele mai mici din ultimii 150 de ani pentru această perioadă, iar prognozele hidrologilor privind regimul fluviometric nu sunt deloc încurajatoare. Avem, de asemenea, un grad de umplere a lacurilor de acumulare de 60-70%, ceea ce ne pune serioase semne de întrebare. Hidroelectrica este obligată să intre în iarnă cu un grad de încărcare a lacurilor de acumulare de minimum 80%. Activarea clauzei va reducecantitatea de energie distribuită, dar ne va scuti să cumpărăm energie de pe piaţa liberă la un preţ cu mult mai mare decât cel cu care am fi livrat conform contractului, a spus Remus Borza.

Din cauza condițiilor meteo, în acest an Hidroelectrica va produce doar 700 GWh, reprezentând un minim istoric de la înfiinţarea societăţii până în prezent. Conform contractelor, Hidroelectrica ar fi trebuit să livreze în august, pentru contractele încheiate, 926 GWh, adică mai mult cu 226 GWh decât ceea ce ar putea produce. Până acum, în luna august Hidroelectrica producea 1.100 GWh. Conform noilor previziuni, în anul 2012 Hidroelectrica ar putea produce maximum 13 terawaţi oră din cauza secetei şi a regimului fluviometric, faţă de 17 TWh într-un an mediu hidrologic şi 15 TWh estimaţi la începutul anului 2012. Aceasta înseamnă o reducere a veniturilor de circa 30%, de la 3 miliarde de lei, la circa 2 miliarde lei.

Hidroelectrica a mai activat clauza de forţă majoră în contractele de vânzare a energiei şi în perioada 30 septembrie 2011 – 30 aprilie 2012, tot din cauza secetei şi a debitelor mici de pe Dunăre.

Conform administratorului judiciar, ieşirea din insolvenţă a Hidroelectrica se va face “într-un an de zile de la declanşarea procedurii, adică în iunie 2013”. Reamintim, total neaşteptat, pe 15 iunie, Hidroelectrica a cerut intrarea în insolvenţă, administrator judiciar fiind desemnată firma Euroinsol.

Până în prezent, circa 840 de creditori au depus la Tribunal cereri de recuperare a datoriilor de la Hidroelectrica, 6 august fiind, de altfel, şi ultima zi în care se mai puteau depune la Tribunal astfel de cereri. Pe de altă parte, Remus Borza a declarat că EFT, Energy Holding şi Alpiq au contestat în instanţă decizia de denunţare a contractelor directe cu Hidroelectrica, dar a spus că cererea acestor companii este inadmisibilă. Dacă aceste companii vor cere daune, şi Hidroelectrica va cere în instanţă recuperarea pierderilor cauzate din diferenţa rezultată din preţul de vânzare a energiei către aceste companii şi preţul de piaţă. 

În ceea ce priveşte relaţia cu băncile, Hidroelectrica se angajează că va rămâne un client foarte bun pentru entităţile finanţatoare. “Orice atac la adresa Hidroelectrica este un atac la adresa statului român şi atenţionăm băncile partenere că intenţionăm să ne ţinem toate promisiunile”, a mai spus Borza.

În afara băncii elveţiene UBS, toate celelalte 10 contracte de împrumut ale Hidroelectrica continuă. Deşi unele dintre garanţiile prezentate de compania de producere a electricităţii au dispărut (o dată cu denunţarea contractelor cu EFT, Energy Holding, Euro P.E.C. şi Alpiq), conform lui Remus Borza, băncile au acceptat ca garanţii noile contacte încheiate de Hidroelectrica pe Opcom. În plus, se poartă tratative cu EximBank pentru emiterea unei scrisori de garanţie pentru creditele contractate de companie.

Pe de altă parte, Remus Borza a anunţat că s-a ajuns la un acord cu Euro P.E.C., prima companie al cărei contract direct cu Hidroelectrica a fost denunţat. Conform administratorului judiciar, Euro P.E.C. Nu a plătit energia primită de la Hidroelectrica în perioada ianuarie – iunie 2012, ceea ce a condus la datorii de 37 milioane de lei. Conform noului acord, Euro P.E.C. Va plăti datoria eşalonat, timp de 11 luni, la aceasta adăugându-se 1,8 milioane de lei penalităţi şi majorări.

De asemenea, Remus Borza a anunţat că, pe lângă contractele directe renegociate cu Elsid Titu, Electrocarbon Slatina şi Electromagnetica Bucureşti, miercuri se va semna, cel mai probabil, şi un nou acord cu Alro, cel mai mare consumator intern de enrgie, preţul urmând să fie apropiat de 198 lei/MWh. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.